Hai să vorbim de problemele globale ale omenirii, că România am rezolvat-o. Un răspuns pentru ministrul Burduja

Nu se întâmplă frecvent ca EFOR să facă dialog prin presă cu miniştrii, dar ne bucurăm că răspunsul dlui Burduja la articolul nostru critic apărut alaltăieri aici a fost civilizat, peste standardul de polemică al politicianului român, și credem că discuția merită continuată.

Realitatea e că nu avem cine ştie ce polemică de dus, în primul rând pentru că jumătate din ce zice dl Burduja e corect, în acord cu ce credem şi noi – şi reprezintă o critică devastatoare la adresa guvernului României şi politicii sale energetice! Sau mă rog, guvernelor, din care şi partidul său a făcut parte şi recent, şi mai demult.

Pe scurt, ministrul Burduja repetă de câteva ori că avem o criză de producţie de electricitate, cuplată cu problema preţurilor mari, şi că e nevoie de producţie “în bandă” (adică de tip stabil şi pe termen lung) pentru a echilibra regenerabilele și a asigura acoperirea cererii. Şi că nu ne mai permitem să închidem alte capacităţi până nu “punem ceva în loc”. Cu asta nu doar că suntem de acord, dar am tot repetat-o ani de zile ca avertisment, chiar sub forma dură că ne paşte o mare pană de curent naţională dacă nu facem ceva, încă dinainte ca dl Burduja să fie în guvern.

De exemplu, în Raportul Anual EFOR publicat în februarie 2022, intitulat premonitoriu Energie şi Politică, scriam aşa:

“Creșterea prețurilor la energie va rămâne o problemă și dincolo de această iarnă. Soluția e să mișcăm mai repede măsurile de eficiență energetică în clădiri (anvelopările) și investițiile în producția de energie. UE ne dă bani, dar nu ne bagă și-n traistă: e inacceptabil că Ministerul Energiei n-a făcut nimic ca banii din Fondul de Modernizare să fie accesibili investitorilor şi că se întârzie investițiile în companiile de stat, de pildă centrala Romgaz de la Iernut”.

Astăzi, trei ani mai târziu, nu EFOR trebuie să răspundă la întrebarea de ce s-au închis capacităţi „fără să se pună ceva in loc”, ci ministrul Burduja, subordonaţii săi, eventual predecesorul (tot PNL) şi cei de dinaintea lor. De asemenea, să se întrebe pe sine însuşi de ce oare nu se investeşte în România dacă există cerere iar preţurile la energie sunt mari; logic ar fi să dea privaţii năvală, nu? O fi din cauza incoerenţei şi lipsei de credibilitate a guvernului, faptului că strategiile de pe hârtie n-au nici o treabă cu realitatea şi că acoperim totul cu lozinci tip “patriotism energetic”?

Mai departe: de ce proiectele de centrale pe gaze de la CE Oltenia, compania de stat care e acum în mijlocul dezbaterii, au termen amânat cel puţin un an şi jumătate? De ce o banală centrală pe gaz de dimensiuni medii ca Iernut nu se mai finalizează odată, deşi trebuia terminată din ianuarie 2020, iar ultimul termen e iunie 2025, adică cinci ani şi jumătate mai târziu, e posibil să nu se respecte nici el? De ce CE Oltenia, dacă ministerul o iubeşte atât de mult, n-a început niciodată niciun proiect în Planul Naţional de Investiţii, cel din care a fost finanţat Iernut? Cine i-a pus piedici, Europa?

Dacă la diagnostic putem fi de acord până la un punct cu ministrul Burduja – sunt greutăţi, tovarăşi, neajunsuri, s-au făcut unele greşeli în munca de partid – la cauze şi remedii ne despărţim radical de el. Deoarece după litania asta de nerealizări, el arată imediat cu degetul la Green Deal ca şi când ar avea vreo legătură una cu alta, astfel încât cititorul neavizat să priceapă subliminal că aici e buba, din cauza UE şi a verzilor “nu s-a pus nimic în loc” la noi ca investiţie, iar acum trebuie să relaxăm pe ici pe colo Green Deal-ul ca să reuşim să punem. Până acum ne-am luat după ei, dar acuma devenim patrioţi energetic şi facem cum ştim noi ca să fie bine. Petrişor Peiu, senatorul AUR care de ani de zile ne bate la cap pe TV-uri cu patriotismul industrial, nu putea s-o zică mai bine.

De fapt realitatea e invers: dacă se uită Europa în gura noastră (puţin probabil) şi relaxează condiţiile Green Deal, noi suntem primii care avem de pierdut, instantaneu. Într-adevăr, energia e scumpită de plata emisiilor de CO2, care costă azi 80 euro pe certificat. Banii ăştia îi achită toate marile instalații de ardere europene şi ele alimentează Fondul de Modernizare. Să zicem că relaxarea duce la o scădere a preţului certificatului la jumătate, ca să fie viaţa centralelor pe cărbune mai uşoară. Suma alocată României va fi atunci dintr-un condei 7.8 miliarde euro în loc de 15.6 miliarde; toată CE Oltenia nu costă atâta nou-nouţă.

Sigur vrem pierderea asta netă, o treceţi în programul electoral, dl Burduja? Sau de fapt nu prea contează, că oricum investiţiile acelea sunt întârziate şi n-are nimeni chef sau pricepere să le realizeze, deşi tocmai companiile de stat ar fi printre marii beneficiari? Care e logica în faptul că stai jumătate de deceniu cu banii pe masă, nu faci nimic, iar înainte de termenul final începi să te vaiţi şi să ceri prelungiri fiindcă “nu ne permitem să renunţăm la capacităţi, n-am pus nimic în loc, preţurile sunt mari” şi intrăm în criză energetică?

A fost cumva nebunia „înverzirii” motivul pentru care de 20 de ani, cu mult înainte de Green Deal din 2019, nu s-au făcut aproape deloc investiţii în aceste centrale, care acum sunt ineficiente şi poluante, aproape toate fiind ale Ministerului Energiei? Aveţi o evaluare pentru cine e de vină pentru cercul ăsta vicios: nu putem închide capacităţi nu doar poluante, dar învechite şi ineficiente, pentru că „nu punem nimic in loc”; dar nu vine nimic în loc tocmai pentru că nu închidem capacităţile ineficiente, subvenţionate şi sprijinite în diferite forme, blocând accesul la reţea, ceea ce descurajează concurenţa unor potenţiali investitori privaţi în orice, de la regenerabile la gaz? Evident, cu excepţia celor care primesc prin HG titluri pompoase şi politice de „proiecte de importanţă strategică”.

Mai citează ministrul Burduja în răspunsul său raportul Draghi, că asta e principala grijă a miniştrilor români acuma, competitivitatea strategică a Europei, şi face fandări discrete către Bolojan şi administraţia Trump. Numai că a ţinut probabil raportul Draghi invers când l-a citit: deci asta reiese din el, că vom creşte competitivitatea Europei prin tăierea fondurilor pentru investiţii în modernizare şi crearea unui climat incert pentru antreprenori, serios? Că marii investitori jubilează când aud de “patriotism energetico-industrial” (nimeni nu ştie ce e aia, dar sună ca naiba)? Că Donald Trump o să felicite guvernul României când o afla că la noi preţul energiei e reglementat drastic de autorităţi, fără termene precise pe masă?

Aici am ajuns de fapt la miezul problemei, adică marea restanţă a ministrului Burduja: termenul auto-asumat de 31 ianuarie, când trebuia să prezinte pieţei planul cu ce are de gând să facă după 31 martie, iar nu vorbe că mai discutăm şi amânăm decizia o perioadă oarecare. Toţi furnizorii stau coadă la uşa lui să afle ce se aude cu banii pe care îi au de încasat, ce se întâmplă cu preţurile reglementate peste două luni, plus alte un milion de detalii care îl privesc direct şi sunt obligatorii în fişa postului. În general, le poate spune şi jucătorilor din piaţă la ce să se aştepte, cum să îşi facă calcule de cumpărare-vânzare pentru aprilie, iunie, septembrie, fiindcă energia nu se tranzacţionează de pe o zi pe alta, cum cred unii deştepţi prin Parlament?

Însă cu temele astea nefăcute şi sectorul vraişte, ministrul energiei are timp de viziuni cuprinzătoare, globale, care să reformeze continentul, că nu-i aşa, de la Bucureşti aşteaptă UE lumină şi mântuire. Apoi suflă în fluiericea de câine a patriotismului fără acoperire, ştiind că mulţi ascultă, puţini pricep, dar rămân cu impresia artistică a discursului presărat cu cuvinte-cheie în spiritul vremurilor noi.

PS: Şi iată că ce am spus noi tocmai s-a confirmat: după discuțiile concrete de la Bruxelles, devine clar că a fost o răstălmăcire abilă la mijloc. Nu era vorba că România cere reformarea Green Deal în ansamblu, în linie cu raportul Draghi pentru creșterea competitivității UE și ținând cont de direcția pe subiect în noua administrație Trump. Noi cerem ca de obicei doar încă o păsuire cu termenele pentru închiderea cărbunelui la CE Oltenia.