Halep, după ce a câștigat finala de la Melbourne: ”Corpul este grozav, mă simt bine, nu sunt obosită, simt că am jocul pentru a câştiga meciuri”
Simona Halep a declarat după turneul de la Melbourne pe care l-a câştigat că se simte bine din punct de vedere fizic şi crede că are capacitatea de a continua seria victoriilor.
- „Corpul este grozav, mă simt bine. Am avut cinci meciuri grele, iar corpul meu este bine. Nu mă simt atât de obosită. Fizic sunt în starea potrivită. Încrederea creşte. Mă simt încrezătoare. Simt că am jocul pentru a câştiga meciuri. Nu sunt atât de speriată când îmi pierd serviciul, pentru că îmi pierd adesea serviciul, dar sunt încrezătoare că revin. Nu mă sperie asta. Nici nu credeam că am pierdut serviciul, doar m-am concentrat pe retur. M-am concentrat pe fiecare joc pe care l-am jucat. Am fost foarte pozitivă”, a declarat Halep, potrivit WTA.
Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 1, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3.
Acesta este trofeul cu numărul 23 din carieră, din 41 de finale disputate.
Cea mai bună jucătoare română s-a retras de la turneul de la Sydney, care începe luni, astfel că are o săptămână de pauză înaintea primului grand slam al anului, Australian Open.
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Simona Halep
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii