G4Media.ro

Halep: Visul meu este să revin pe teren, indiferent de vârstă. Să…

sursa foto: Facebook

Halep: Visul meu este să revin pe teren, indiferent de vârstă. Să decid eu cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta – VIDEO

Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Paris Match, că visul ei este să revină pe teren, indiferent de vârstă, ea precizând că este victima unei nedreptăţi şi că este de părere că merită să aleagă felul în care îşi încheie cariera, relatează New.ro

“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac. În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este ră revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a spus Halep.

Potrivit digi24.ro, Halep a precizat că apreciază faptul că Patrick Mouratoglou şi-a recunoscut greşeala, “Sunt sigură că nu a fost intenţionat şi apreciez că recunoaşte că greşeala a fost a lui şi a echipei sale. Da, ei sunt cei care mi-au dat acel supliment alimentar. Şi pentru această greşeală – greşeala lor – eu sunt singura care plăteşte un preţ mare: cariera mea de 25 de ani distrusă”, a adăugat ea.

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat la 12 septembrie că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP). Simona Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar cazul său va fi judecat în februarie 2024.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ideal ar trebuii să se poată da singură în judecată pt.lipsa de caracter în competițiile vieții sale măsluite.

  2. Plin de oameni de bine pe aici. Bai justitiarilor, sunteti chiar atat de sfinti? Vina ei majora este ca a plecat urechea către dracul ăla de antrenor si a luat suplimentele alea de 2 lei. In rest, pana la acel moment, performanțele ei sunt incontestabile si ar trebui sa aveti bunul simt sa recunoașteți ca România a avut o mare valoare sportivă. Nu-i asa ca este ușor sa comentezi din spatele ecranului? Dar sa scrieți ce realizări notabile ați avut in viata nu e mai simplu? Sa fiti sanatosi, cu mintea limpede si sufletul impacat!

  3. pentru noi ramii o hoata si un caracter zero.

  4. Rămăn „victoriilii ” subvenționate / stimulate de dopajul sistematic pe teren accidentat ?