
Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul răspuns la atacurile Israelului în Gaza
Hamas a afirmat că a lansat joi rachete spre Tel Aviv, acesta fiind primul răspuns al mișcării islamiste palestiniene la numărul tot mai mare de civili uciși în Fâșia Gaza de la reluarea operațiunilor aeriene și terestre israeliene, transmite agenția AFP.
În cursul dimineții, armata israeliană a interzis circulația pe drumul Salaheddine, principala rută care leagă nordul de sudul Fâșiei Gaza, după ce a anunțat cu o zi înainte lansarea unor operațiuni militare terestre „țintite” în teritoriul palestinian.
Potrivit Apărării Civile din Fâșia Gaza, cel puțin 504 persoane, dintre care peste 190 de minori, au fost ucise de la reluarea loviturilor armatei israeliene asupra Fâșiei Gaza luni seara.
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, au afirmat joi după-amiază că au atacat Tel Aviv cu rachete ca răspuns la ceea ce au numit „masacrele de civili” ale Israelului în Fâșia Gaza.
Forțele aeriene israeliene au declarat că au interceptat un proiectil tras în teritoriul israelian din Fâșia Gaza și au adăugat că alte două au căzut în zone nepopulate.
După săptămâni de impas, Israelul a efectuat marți cele mai mortale lovituri asupra Gaza de la intrarea în vigoare a acordului de armistițiu, la 19 ianuarie, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat că acestea sunt „doar începutul”.
Aceste bombardamente masive au spulberat calmul relativ care domnea în Fâșia Gaza de la începutul încetării focului, după cincisprezece luni de război declanșate de atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.