G4Media.ro

Hamas respinge propunerea israeliană de acord cu ostaticii și „acordurile parțiale” ale…

Foto: Captură video X

Hamas respinge propunerea israeliană de acord cu ostaticii și „acordurile parțiale” ale lui Netanyahu

Organizația teroristă palestiniană Hamas a respins public o propunere israeliană de încetare temporară a focului în Fâșia Gaza, reiterând că se opune oricărui acord de armistițiu care nu conduce la o încetare a războiului declanșat de gruparea teroristă în octombrie 2023 și la retragerea forțelor israeliene din enclavă, relatează Times of Israel.

O sursă din Hamas a declarat la AFP că a trimis un răspuns scris mediatorilor cu privire la ultima propunere a Israelului pentru o încetare a focului de 45 de zile. Israelul a dorit eliberarea a 10 ostatici în viață deținuți de gruparea teroristă, potrivit Hamas.

De asemenea, a solicitat eliberarea a 1.231 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene și intrarea ajutorului umanitar în Gaza.

Cea mai recentă propunere israeliană a cerut în plus dezarmarea Hamas pentru a asigura încheierea completă a războiului, o cerere respinsă de gruparea teroristă.

Liderul Hamas din Gaza, Khalil al-Hayya, aflat în prezent în afara enclavei, a declarat într-un discurs televizat că Hamas nu va fi „parte a politicii [premierului Benjamin] Netanyahu de acorduri parțiale”.

„Nu vom face parte din adoptarea acestei politici” a spus el., adăugând că Israelul a revenit asupra acordului de încetare a focului pe care l-a semnat în ianuarie și că Netanyahu a stabilit condiții „imposibile”.

Al-Hayya, care este negociatorul șef al Hamas, a mai declarat că mediatorii trebuie să contacteze Hamas pentru a rezolva criza care, în opinia sa, a fost creată de Israel. El a declarat că Hamas este gata să negocieze imediat un acord pentru a schimba toți ostaticii cu un număr convenit de palestinieni închiși de Israel în cadrul unui acord care ar pune capăt războiului.

„Comentariile Hamas demonstrează că nu sunt interesați de pace, ci de violență perpetuă. Condițiile puse de administrația Trump nu s-au schimbat: eliberarea ostaticilor sau înfruntarea iadului”, a declarat în replică purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, James Hewitt.

Israel și Hamas au semnat în ianuarie un acord de încetare a focului în etape, care a căzut după prima etapă. Hamas a dorit să treacă la cea de-a doua etapă, așa cum se stipula în acord, dar Israelul a încercat să refacă termenii pentru a elibera ostatici suplimentari, fără a se angaja la o încetare permanentă a luptelor, așa cum se prevedea în cea de-a doua etapă. După refuzul Hamas, Israelul și-a reluat ofensiva în Gaza la 18 martie.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a refuzat de mult timp să pună capăt războiului înainte de dezmembrarea capacităților militare și de guvernare ale Hamase. El este sprijinit de mulți dintre partenerii săi de coaliție de extremă dreapta, care au amenințat că îi vor dărâma guvernul dacă va accepta să pună capăt războiului.

Cu toate acestea, sondaje succesive au indicat că guvernul este în dezacord cu majoritatea israelienilor care susțin încetarea conflictului în schimbul eliberării tuturor ostaticilor rămași

Răspunzând joi la anunțul lui al-Hayya, ministrul de finanțe Bezalel Smotrich, lider al Partidului Sionist Religios (extrema dreaptă) a promis că Israelul nu va ceda în fața Hamas și nu va încheia războiul din Gaza fără a obține o „victorie completă” și fără a returna toți ostaticii.

„A sosit momentul să deschidem porțile iadului asupra Hamas, să adâncim luptele până la ocuparea completă a Fâșiei, eliminarea Hamas și punerea în aplicare a planului președintelui [american] [Donald] Trump de ieșire voluntară și reabilitare a locuitorilor din Gaza într-o altă țară”, a scris el pe X.

Ministrul securității naționale, Itamar Ben Gvir, liderul Partidului Puterea Evreilor (extrma dreaptă) a cerut Israelului să sporească presiunea militară în Gaza „până când Hamas va fi în genunchi și va implora”.

„Hamas nu va stabili condițiile, se va preda lor! Niciun acord, nicio încetare a focului și niciun ajutor, doar continuarea războiului până la capitularea naziștilor din Gaza”, a declarat Ben Gvir.

Războiul din Gaza a început la 7 octombrie 2023, când teroriștii conduși de Hamas au invadat sudul Israelului din Fâșie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici, pe fondul unor acte de brutalitate și agresiuni sexuale.

Grupările teroriste din Fâșia Gaza dețin încă 59 de ostatici. Douăzeci și patru dintre ostatici ar fi în viață, în timp ce 35 au fost confirmați morți de către forțele de apărare israeliene. Printre aceștia din urmă se află trupul unui soldat ucis în 2014.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.