G4Media.ro

Handbal feminin: Ungaria – România, scor 37-28, în meci amical la Tatabánya

sursa foto: captura video Facebook/Federatia Romana de Handbal

Handbal feminin: Ungaria – România, scor 37-28, în meci amical la Tatabánya

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă sâmbătă, la Tatabánya, scor 37-28 (17-13), de reprezentativa Ungariei, în al doilea meci amical disputat în deplasare, transmite News.ro.

Cele două reprezentative au mai disputat un meci test, joi, însă fără spectatori şi foaie oficială de joc.

Ambele echipe sunt calificate la turneul final al Campionatului European din acest an. Ungaria va juca în A, cu Turcia, Macedonia şi Suedia, iar tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).

Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.

Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.

Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Va fi primul Campionat European fără Cristina Neagu în lot, golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), handbalista luând decizia să-şi încheie cariera la reprezentativă după CM2023.

Deţinătoarea trofeului european este Norvegia.

Până la startul CE2024, naţionala României va găzdui, la Cluj-Napoca, între 25-27 octombrie, Trofeul Carpaţi, turneu la care mai participă Brazilia, Slovacia, Elveţia, Turcia, Macedonia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...