G4Media.ro

Handelsblatt: Consiliul angajaților Volkswagen blochează construirea unei noi fabrici în Europa de…

Handelsblatt: Consiliul angajaților Volkswagen blochează construirea unei noi fabrici în Europa de Est/ România era una din opțiuni

Reprezentanții angajaților Volkswagen au respins construirea unei noi fabrici în estul Europei sau în Turcia. Aceștia doresc folosirea mai eficientă a unităților de producție deja existente, se arată într-un articol Deutsche Welle.

La Volkswagen se coace un nou conflict între conducerea concernului și comitetul angajaților. Reprezentanții lucrătorilor refuză deocamdată să-și dea acordul pentru construirea unei noi fabrici VW în estul Europei sau Turcia. „În consiliul de supraveghere al VW, reprezentanții noștri vor vota împotrivă“, susțin surse apropiate sindicaliștilor de la VW, citate de publicația economică Handelsblatt. În loc de a construi noi capacități de producție în estul Europei, concernul ar trebui să se folosească mai bine de fabricile disponibile, care ar fi capabile să producă mai mult.

La producătorul auto de la Wolfsburg există un conflict intern între conducere și reprezentanții angajaților. Wolfgang Porsche, reprezentantul celor mai puternici acționari ai VW, a criticat săptămâna trecută la Salonul Auto de la Geneva comitetul angajaților, pe care l-a făcut co-responsabil pentru structurile închistate care ar caracteriza organizarea VW, mai ales centrala de la Wolfsburg.

Consiliul de supraveghere ar dori să-l sprijine pe președintele concernului Herbert Diess în planurile acestuia de reorganizare a VW.

Șeful consiliului angajaților Bernd Osterloh a reacționat cu indignare la afirmațiile lui Porsche. Pentru ultimele evoluții nefericite de la Volkswagen ar fi de vină exclusiv managementul grupului, nu angajații. Într-un interviu pentru „Braunschweiger Zeitung“, Osterloh a cerut luarea de măsuri împotriva persoanelor responsabile pentru actuala situație.

„Nu se poate să avem pagube de miliarde și nimeni să nu fie tras la răspundere“, a spus el în legătură cu eșecul trecerii la noile norme privind consumul și emisiile nocive, eșec care a costat anul trecut VW cel puțin un miliard de euro.

Supărarea sindicaliștilor a plecat de la planurile de a reorganiza fabrica VW de la Emden, care ar urma să se concentreze pe producția de automobile electrice. Mutarea va genera o întreagă rocadă în lanțul de producție VW în Europa.

Producția modelului Passat la Emden ar urma să fie mutată la o fabrică Skoda din Cehia. Skoda are nevoie de noi capacități de producție, care ar urma să fie realizate prin construirea unei noi fabrici. „Skoda are nevoie de noi capacități de producție, acest lucru nu poate fi contestat“, a declarat un purtător de cuvânt al VW.

Noua fabrică, ajutor pentru Skoda?

Managementul VW este în favoarea construirii unei noi fabrici pentru a evita viitoarele dificultăți de producție de la Skoda. Volkswagen are în vedere 10 posibile locuri de construire a noii fabrici în Serbia, Bulgaria, România și Turcia. VW a calculat costuri de 1,3 miliarde de euro pentru noua fabrică. Statul în care va fi amplasată noua fabrică va oferi ajutoare de peste 100 de milioane de euro.

Dar consiliul angajaților susține că redotarea unei fabrici deja existente, pentru noile obiective de producție, ar costa doar 200 de milioane de euro. Reprezentanții angajaților spun că decizia de ridicare a unei noi uzine ar fi o continuare a greșelilor de conducere la VW. Deja concernul ar avea destule probleme de producție cu modelele din prezent: ar exista masive dificultăți cu partea electronică la noul Golf, care ar urma să fie produs din a doua jumătate a anului la Wolfsburg.

De aceea, cam 80.000 de automobile nu ar putea fi construite, ceea ce ar duce la o pagubă de 400 de milioane de euro. Din cauza unor probleme similare, producția noului Passat la Emden a fost deja amânată cu jumătate de an. La Bratislava va fi stopată producția modelului de mici dimensiuni Up, fără să existe un înlocuitor pentru acesta.

Consiliul angajaților consideră că pentru toate aceste probleme și întârzieri ar fi de vină doar conducerea VW, în frunte cu șeful concernului Herbert Diess.

Conducerea Volkswagen nu are probleme doar cu reprezentanții angajaților, ci și cu propriul management. Diess este acuzat că ar lua tot mai multe decizii de unul singur. „El nu motivează suficient echipa, ba chiar o face nesigură“, a declarat un manager de top al concernului, citat de Handelsblatt.

Diess întâmpină rezistență și cu inițiativa sa „Excellent Leadership“. Cei 400 de manageri principali ai VW, inclusiv șefii mărcilor auto din grup, ar urma să fie verificați cu un test care le va analiza capacitățile de conducere. Concernul susține că inițiativa vizează identificarea celor mai buni candidați pentru pozițiile de top la VW. Dar managerii se tem că planul vizează doar înlăturarea persoanelor nedorite din conducerea grupului.

Sursă foto: pagina de Facebook Volkswagen România


Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Cu mentiunea ca Romania nu este o optiune pentru nimeni. Nu are autostrazi, nu are cai ferate, nu are forta de munca(muncitorii Romani sunt in spania, Italia, Anglia, Germania…), nu are legislatie ( infractorii sunt peste tot numai in puscarie nu), nu are fiscalitate( Maine I se scoala lui valculovsky sa puna impozit 90% pe cifra de afaceri). Fratilor, mergeti la vot!