Hanul cu Tei, berăria lui Ilie Dumitrescu din centrul vechi al Bucureștiului, unde revoluţionarii bulgari din secolul XIX au fost întotdeauna bineveniţi / A fost construit de doi bulgari care au fugit de războiul ruso-turc din 1806-1812

În centrul istoric al Bucureștiului, în partea dreaptă a străzii Lipscani, se află un han celebru, construit de bulgari. Hanul cu Tei este singurul han istoric din capitala României care și-a păstrat aspectul autentic. A fost restaurat din temelii în anii ’70 ai secolului trecut. Nu se văd în jur tei, dar în trecut probabil au existat, pentru că a fost denumit astfel. La etaj, se păstrează ferestrele din lemn închis la culoare. De pe strada Lipscani, pe drumul de piatră cubică din spațiul îngust dintre magazine se ajunge la strada Blănari. Căruțele de cai cu mărfuri intrau dintr-o parte și ieşeau pe cealaltă, iar seara târziu ușile metalice dintre cele două străzi se închideau pentru a feri marfa de hoți.

(articol preluat din publicația bulgară Monitor, via Rador)

Hanul cu Tei a fost construit în 1833 de către Anghel Polizov și Stefan Popovici. Ambii provin din Sviştov și au venit la București după incendierea orașului în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. Se pare că le-a mers bine, pentru că 20 de ani mai târziu reuşesc să construiască acest han, în care revoluţionarii bulgari au fost întotdeauna bineveniţi.

Deasupra celor două arcade sunt încă semnele originale ce indică anul construcției și vedem inițialele în latină ale primilor proprietari. Din strada Blănari, primele inițiale sunt ale lui Anghel Polizov și apoi ale lui Stefan Popovici, iar pe cealaltă parte – pe strada Lipscani şi retur. Fiecare dintre proprietari avea câte 14 magazine, doar camera de pază și pasarela de piatră din interior fiind proprietate comună.

La parter există acum galerii de artă și magazine care oferă o mare varietate de articole pentru desen. Intrăm într-una dintre ele și suntem interesați de cine sunt acum proprietarii Hanului cu Tei.

„Întregul etaj este al celebrului fotbalist român Ilie Dumitrescu. Aţi auzit de el? La parter – proprietarii sunt diferiți”, ne explică o tânără care întâmpină clienții în magazin.

Ilie Dumitrescu este o legendă a fotbalului românesc, a fost și antrenorul principal al echipei Steaua. A câștigat popularitate când echipa națională a României, în care juca și o altă legendă, Gică Hagi, s-a calificat pentru sferturile de finală la Cupa Mondială din 1994 din Statele Unite. Anul a fost, de asemenea, memorabil pentru Bulgaria – atunci echipa de fotbal s Bulgariei a devenit a patra putere din lume la fotbal.

Nu-l găsim aici pe Ilie Dumitrescu, dar la intrare suntem întâmpinați de fiul său, Sică Dumitrescu, care ne invită să vedem împreună noua viziune de la ultimul etaj. Într-o aripă a hanului există săli de conferințe sau pentru întâlniri – mai multe săli mici și una mai mare. Atmosfera este supermodernă și predispune la o muncă liniștită. Surpriza stă însă în cealaltă aripă – spațiul este ca de basm.

„În acest loc vor fi nunți, baluri de absolvire, petreceri de firme, alte mari evenimente. Începem munca după Anul Nou”, explică Sică.

Transformarea spațiului îngust pare să fi fost o investiție costisitoare. Tâmplăria din lemn închis la culoare de la exterior este păstrată, deoarece este un monument istoric, dar paralel cu acesta, la interior, este una nouă. Totul este arajjat cu gust şi străluceşte de curăţenie.

Între cele două aripi, în punctul în care se conectează, există un restaurant mai mic și mai modest. Sică explică că pentru cei care folosesc sălile de conferinţă se oferă un pachet – pentru 25 de euro pe zi de persoană, mâncarea la acest restaurant este gratuită.

Ieșind din han pe strada Blănari, încă impresionaţi de frumoasa sală de nunţi și baluri, privirea noastră s-a oprit la o imagine urâtă.

Este vorba de ceea ce a rămas din Hanul Simeon, construit de Simeon Popovici din Ruse, la începutul secolului al XIX-lea.
Până în zilele noastre a supraviețuit, deși stă să cadă, doar o parte a clădirii. Este periculos să intri înăuntru și puţin probabil să existe locuitori, doar oameni ai străzii și romi, ca și în Bulgaria, se cazează în astfel de clădiri. Rămășițele sunt într-o stare atât de proastă, încât este puțin probabil ca fonduri de restaurare să fie investite, așa cum s-a întâmplat cu Hanul cu Tei şi Hanul Gabroveni.

Aceste ruine au însă pentru bulgari o valoare istorică deosebită. După ce Gheorghi Sava Rakovski a murit la București, în 1867, la parterul acestei clădiri se mută Casa de cultură „Dragoste frăţească”. Până atunci, aceasta a funcţionat în casa în care locuia Rakovski. Inițial, strada pe care se află Hanul Simeon s-a numit Cojocari, iar mai târziu a fost redenumită Blănari. Cuvântul în limba română are același sens.

Doctorul Nikola Vasiliadi construieşte Hotel Transilvania

În Orașul Vechi, există multe alte locuri cu urme bulgăreşti. Piaţeta care acum găzduiește monumentul-copie al lupoaicei de pe Capitoliu, cu Romulus și Remus, a fost denumită Bulgaria în secolul al XIX-lea. Pirin Boiadjiev, profesor de la școala bulgară din București (a fost distrusă și a fost construită o benzinărie în locul său – n. red.), i-a condus adesea pe elevii săi aici și le-a povestit despre locurile sfinte pentru Bulgaria din centrul istoric al Bucureştiului.

În Orașul Vechi se află și Hotelul Transilvania (acum Hotel Universal), construit de dr. Nikola Vasiliadi – fiul lui Vasil Gheorghiev, proprietarul Hanului Gabroveni. Când a moștenit Gabroveni, doctorul Vasiliadi se pare că a câştigat bine din acesta și a putut construi o clădire nouă în apropiere, pe un loc cumpărat de la bulgarul Ivan Dobrev Hadji Bakaloglu. În Hanul Transilvania, se cazau comercianții bulgari în drum spre Brașov, unde a existat o mare colonie bulgară.

Deși este născut la București, doctorul Nikola Vasiliadi nu-și uită rădăcinile bulgărești. A studiat medicina la Atena și probabil atunci și-a schimbat numele din Vasilev în Vasiliadi. După eliberare a plecat în Bulgaria, unde, în 1879, lucrează ca doctor în Dupniţa. Sănătatea lui s-a deteriorat, așa că a revenit în scurt timp la București.

Dr. Vasiliadi, la fel ca frații Evlogi și Hristo Georgievi, nu își creează propria familie și își donează întreaga avere. În testamentul său, el cere construirea unei „școli politehnice sau a unei școli de meșteșugari” în Gabrovo, care să-i poarte numele.

După moartea sa, a fost creat un fond pe numele său. În 1895, în Gabrovo, locul de naștere al tatălui său, a fost fondată Școala Dr. Nikola Vassiliadi. Astăzi este o şcoală profesională tehnică.

Mormântul doctorului Vasiliadi se află undeva în Cimitirul Bellu din București. Nu se cunoaște locația exactă a rămăşiţelor pământesti ale acestui mare donator, dar nu credem că este imposibil de găsit.

Notă: În noiembrie 2019, „Monitor” a lansat noua sa rubrică lunară „Bulgaria uitată”. Jurnaliștii bulgari vor prezenta în această rubrică cititorilor locuri necunoscute marelui public, care până acum 100-200 de ani erau inima, centrul spiritual și revoluționar al strămoșilor noștri, au lăsat o amprentă în istoria bulgară și sunt o parte importantă a trecutului și al învăţămintelor acestuia. Am început inițiativa cu România vecină, nu numai pentru că se află în imediata apropiere, ci și pentru că este în cea mai strânsă legătură cu activitatea revoluționară bulgară și cu mișcarea bulgară de eliberare națională. 

Articol de Janeta Iordanova / Traducerea: Mirela Petrescu

Foto: Hanul cu tei. Sursa: Monitor.bg