Harry și Meghan resping scuzele The Sun după editorialul în care Jeremy Clarkson spunea cât de mult o ”urăște” pe ducesa de Sussex
Purtătorul de cuvânt al ducelui şi ducesei de Sussex a declarat că scuzele publicaţiei The Sun pentru un editorial în care Jeremy Clarkson a spus că o „ura” pe Meghan nu reprezintă „nimic mai mult decât o cascadorie de relaţii publice”, relatează The Guardian, citat de News.ro.
Acesta a devenit articolul cel mai reclamat la Organizaţia Independentă de Standarde de Presă (Ipso), cu peste 20.000 de plângeri.
Articolul a fost eliminat luni de pe site-ul The Sun, la cererea lui Clarkson, după critici pe scară largă.
Vineri, The Sun a declarat că regretă publicarea editorialului şi că „îi pare sincer rău”.
Dar sâmbătă, un purtător de cuvânt al ducilor de Sussex a declarat că Meghan nu a fost contactată de ziar pentru a-şi cere scuze.
Purtătorul de cuvânt a spus: „Faptul că The Sun nu a contactat-o pe ducesa de Sussex pentru a-şi cere scuze arată intenţia lor. Aceasta nu este altceva decât o cascadorie de PR. Deşi publicul merită absolut scuzele publicaţiei pentru comentariile lor periculoase, nu am fi în această situaţie dacă The Sun nu ar continua să profite şi să exploateze ura, violenţa şi misoginia”.
„O urăsc. (…) Noaptea, nu pot să dorm şi stau acolo, scrâşnind din dinţi şi visând la ziua în care o vom vedea defilând goală pe străzile tuturor oraşelor din Marea Britanie, în timp ce mulţimea va striga „Ruşine!” şi va arunca cu fecale în ea”, a scris Jeremy Clarkson în articolul publicat.
Acest editorial a fost publicat a doua zi după ce Netflix a difuzat ultimele episoade din documentarul „Harry şi Meghan”, în care ducii de Sussex au acuzat în special presa de rasism şi că ar fi vrut să o „distrugă” pe Meghan.
După câteva zile de polemici, The Sun a retras editorialul de pe site, luni după-amiază, pretinzând că face acest lucru la cererea autorului său.
Jeremy Clarkson, 62 de ani, şi-a cerut scuze pe Twitter: „Am făcut o referire stângace la o scenă din Game of Thrones şi a fost interpretată prost de mulţi oameni. Sunt îngrozit că am provocat atât de multă durere şi voi fi mai atent în viitor”, a scris el.
Într-una dintre cele mai emblematice scene din serialul „Game of Thrones”, un personaj feminin este supus „drumului ruşinii”, fiind forţată să meargă goală pe străzi în timp ce oamenii aruncă în ea cu gunoaie.
În declaraţia sa de vineri, The Sun susţine: „Opiniile editorialiştilor sunt proprii, dar ca editor, ne dăm seama că odată cu exprimarea liberă vine şi responsabilitatea”.
The Sun a precizat articolul lui Clarkson a fost eliminat de pe site-ul şi arhivele sale.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii