Harta cu locurile unde au fost semnalate atacuri în Ucraina
UPDATE, ora 7.39
Conform reporterilor CNN prezenți în capitala Ucrainei, s- au auzit explozii dinspre est, în direcția aeroportului internațional al orașului. Utilizatorii rețelelor de socializare au raportat că au auzit mai multe explozii în zona Boryspil din estul capitalei, unde se află aeroportul internațional. Acesta este situat la aproximativ 25 de kilometri de oraș. CNN nu a confirmat că aeroportul a fost vizat.
În Harkov, o echipă CNN din al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, aflat în nord-estul țării, a auzit un „flux constant de explozii puternice”.
În Kramatorsk, două persoane din orașul situat în est, la aproximativ 120 de kilometri nord de Donețk, ocupat de separatiști, au declarat pentru CNN că au auzit cel puțin două explozii masive.
În Dnepr, un locuitor al orașului a declarat pentru CNN că au auzit „câteva explozii”.
În Mariupol, doi rezidenți au declarat pentru CNN că au auzit explozii la est de oraș.
În Odesa, o echipă CNN din orașul-port de la Marea Neagră a auzit două grupuri de explozii la aproximativ 20 de minute.
În plus, o echipă CNN din orașul rus Belgorod, la aproximativ 80 de kilometri nord de Harkov, a spus că a auzit un flux regulat de zgomote care suna ca un foc de artilerie.
Știrea inițială:
Mai multe orașe din estul și sudul Ucrainei au fost lovite joi dimineață de atacuri asumate de armata Rusiei. Conform unei hărți realizate de BNO News, agenție internațională de presă cu sediul în Tilburg, Țările de Jos, în baza relatărilor corespondenților locali din Ucraina, atacuri armate, dar și explozii s-au auzit și în zone din partea de nord a țării, precum Kiev și Harkov.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu