G4Media.ro

HARTA marilor orașe care au intrat în carantină din cauza epidemiei de…

HARTA marilor orașe care au intrat în carantină din cauza epidemiei de Covid. Măsura a fost luată pentru opt municipii reședință de județ, iar altele sunt pe cale să se închidă

Carantinarea localităților în care răspândirea coronavirusului este intensă a fost decisă, până în prezent, de autoritățile locale în opt municipii reședință de județ. Rata de infectare cu coronavirus este ridicată și în alte orașe mari, însă nu a fost decisă carantinarea tuturor.

19 noiembrie: Municipiul Constanța intră în carantină începând de vineri, 20 noiembrie, ora 20:00. Decizia a fost luată, joi, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar măsura va intra în vigoare după ce ordinul va fi semnat de șeful DSU, Raed Arafat, scrie Info Sud-Est.

Municipiul Zalău rămâne în carantină pentru încă 14 zile, a anunțat, joi, instituția prefectului județului Sălaj. Detalii aici

Municipiul Bistriţa şi localităţile componente au intrat în carantină, de joi dimineaţă de la ora 5.00, pentru 14 zile, după ce rata de infectare a ajuns la 9,4 cazuri la mia de locuitori. Şeful DSU a semnat ordinul de carantinare, iar acesta a fost publicat în Monitorul Oficial.

18 noiembrie: Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii, pentru două săptămâni, după ce incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 7,4 la mia de locuitori.

Știrea inițială: Primul municipiu reședință de județ care a intrat în carantină în al doilea val al pandemiei a fost Zalău, din 4 noiembrie, când rata de infectare era 8,47 la mie.

În 11 noiembrie, a intrat în carantină municipiul Baia Mare, după ce a ajuns la 6,47 cazuri la mia de locuitori.

Slobozia a intrat în carantină în 13 noiembrie, decizia fiind luată după ce a ajuns la rata de 7,53 la mie.

Luni, 16 noiembrie, a fost impusă carantina și pentru municipiul Sibiu, care a depășit rata de infectare de 11 cazuri la o mie de locuitori.

Pentru municipiul Alba Iulia măsura a fost luată începând din 17 noiembrie, la rata de infectare de peste 9 la mie.

Municipiul Satu Mare, unde rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 7,4 la mia de locuitori, ar urma să intre în carantină, începând de joi, 19 noiembrie. Propunerea în acest sens a fost transmisă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă comandantului acţiunii – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pentru a emite ordinul de carantinare.

Și municipiul Bistrița urmează să intre în carantină. Procedura pentru carantinarea municipiului, ajuns la rata de infectare Covid de 9,83 la mie, a fost declanșată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Inițial, Guvernul a stabilit că autoritățile județene pot decide carantinarea localităților care depășesc rata de infectare Covid de 3 cazuri la mia de locuitori în 14 zile. La începutul lunii noiembrie, secretarul de stat Raed Arafat a trimis însă o informare în județe în care preciza că localitățile care depășesc rata de infectare 6 la mie trebuie să intre în carantină. Însă autoritățile județene sunt cele care pot declanșa procedurile pentru instituirea carantinei și, în multe cazuri, întârzie luarea unei hotărâri.

Astfel, deși Cluj-Napoca are rata de infectare peste 9 la mie, autoritățile județene susțin că nu se impune carantina. Și alte mari municipii nu au intrat în carantină, deși au rata de infectare mai mare de 8 la mie, precum Brașov, Constanța, Timișoara.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. asa le trebuie daca testeazä mult…uite craiova, constanța sau pitesti nu au probleme, au putin covid

    • Ei sunt mai evlavioşi nu ca noi ardelenii păcătoşi. (nu stiu cei din Slobozia cu ce au păcătuit).

    • In Arges la o rata de pozitivare de peste 50% nu se face testare, nu sunt cazuri, nu se carantineaza!
      Asa se procedeaza!
      Nu se testeaza … nu exista cazuri!
      Ce daca nu mai sunt locuri in spitale si ATI.urile sunt pline! Asta nu se pune!

    • Decesele și internările ATI spun adevărul! Degeaba baga gunoiul sub preș.

    • Vezi că și Constanța e la peste 8 la mie.
      Apoi, te interesează că nu intra Craiova sau Pitești în carantină că nu au peste 6 la mie sau ca nu intra Timișoara și Cluj Napoca deși au peste 9 la mie?
      Problema mai mare apare că dacă Timișoara și Cluj-Napoca nu intra în carantină până duminică, nici nu vor mai întra, că ar trebui să fie în carantină pe 6 decembrie. Și dacă nu intra în carantină, ajung la 12-15 la mie în 3 săptămâni.
      Că ardelenii nu poartă mască și nu se spală pe mâini :)))

    • Se pare ca se va carantina Pitestiul pana la urma. Conform datelor DSP Arges, rata de infectare a atins 7.54 la mie in Pitesti, astazi 20.11.2020. Fac pariu ca de luni se va decide carantinarea orasului.

  2. Sin Constanta situatia este grava, rata de infectare fiind ieri 8,13 la mia de locuitori dar nici vorba de carantina.Aproape 90% din cunoscutii mei s-au infectat de curand

  3. Orasele astea nu sunt mari.

  4. Cum, Ardealul cel curat si frumos sa fie fruncea țării?! Nu se poate asa ceva. Moldova ce asteapta?!

    • Been there done that, in Martie:)

  5. Ce sa vezi…
    Toate au administrație liberală
    De la prefect, la CJ, la primari…

    Asa ca o coincidență!

  6. Avem 10.000 de morti, ATI si morgile sunt pline, iar autoritatile nu considera „necesara” carantinarea… Votati PNL, chiar si daca muriti.
    As vrea sa vad criteriile… ca acel 3 la mie e demult depasit.

    • Vezi ca de la inceputul pandemiei PSD a bagatelizat COVID-19 si a subminat gestionarea eficienta a pandemiei, fie prin CCR fie prin declaratii imbecile.
      Chiar si acum au mesaje mixte. Unele care sa arate ca lupta cu pandemia, si altele care a arate antibotnitarilor ca si ei stiu ca e o gluma covidul asta, da csf, ncsf.
      De unde vrei sa schimbe un partid felul in care tanti Mia care lucreaza in sistem de 30 de ani is face treaba. O sa dureze pana se reformeaza adanc mentalitatea romanului.
      Dar sa nu uitam ca o mare parte din tara asta (si din majoritatea tarilor daca e sa o luam asa) considera lupta anti-covid o pierdere de vreme si o exagerare, ca doar „ii numa o gripa”. Practic orice masura trebuie sa se lupte si cu acesti „necredinciosi”.
      In China au reusit sa tina in frau pandemia pentru ca acolo nu este loc de „necredinciosi”. Totalitarismul a avut grija de ei.
      Nu zic ca totalitarismul e solutia, zic ca problema e complexa si nu merge sa arati cu degetul numai la cei de la conducere, ca e o problema de care sunt raspunzatori si oamenii de rand si influencerii.