G4Media.ro

Hărțuirea, amenințarea sau urmărirea online, incluse în categoria violenței domestice. Legea a…

Sursa foto: Pexels

Hărțuirea, amenințarea sau urmărirea online, incluse în categoria violenței domestice. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care violenţa cibernetică este inclusă în categoria violenţei domestice, relatează Agerpres.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Potrivit actului normativ, „în sensul prezentei legi, violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”.

Violenţa cibernetică presupune „hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima”.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor elaborează şi difuzează materiale documentare privind prevenirea, cauzele şi consecinţele violenţei domestice.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin organismele aflate în coordonare responsabile de prevenirea, analiza, identificarea şi reacţia la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice, are obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru a dezvolta campanii de sensibilizare publică privind violenţa cibernetică şi să ofere asistenţa practică autorităţilor centrale şi locale în prevenirea şi răspunsul la violenţa cibernetică.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Au fost scandaluri urate cu dezvaluiri digitale.
    Probabil asa e firea umana competitiva.
    Trebuie sa-ti alegi partenerul potrivit de la inceput.

  2. Sunt routere usor de spart, vmuri in ram, ispuri virtuale iraniene😎👹👹👹👹😁, cartele, firme de detectivi particulari. Eu nu am fost in fatza calculatorului, am fost la restaurant, unde am platit cu cardul pentru ciorba de fasole si un chianti.

    Va recomand filmul Fracture 2007. 👹

  3. ”…cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima”.

    Pai asta e insusi scopul si ratiunea posturilor de mafioti si infractori Antena3 si Rtv .

    • Nu e asa. Ei pot arunca cu rahat in capul oricui, ca au dreptul sa-si exprime opinia de ziaristi. Chiar daca actioneaza in haita.

  4. deci, doar daca e in familie … Daca insa te ataca vecinul …nu se poate…decat daca ti-ai tras-o cu ea \ el … si ai acte ca e din „famiglia” fosta sau actuala

  5. O noua forma de dictatura marca Klaus.

  6. Legea ia in considerare manifestarile , insa motivele agresiunilor sunt multiple. O astfel de lege poate fi interpretabila, fiindca pleaca de la premisa eronata ca unul din parteneri este victima iar celalalt agresor, ori in multe cazuri rolurile se schimba frecvent intre ei, nu exista un singur vinovat, se ajunge, de ex, la violenta fizica , dupa ce celalalt recurge repetat la violenta verbala. La mijloc poate fi vorba de diferente de educatie care se reflecta in comportament( partenerii provin din familii cu niveluri de educatie sau statut social foarte diferite), iar ulterior intervine incompatibilitatea. Mai pot fi si diferente mari de varsta, asteptari foarte mari financiare si in privinta traiului de la unul fata de celalalt, santaj emotional, prejudecati si clisee etc etc. Legea nu rezolva ceva , de educatie si in special de compatibilitate ( nivel de educatie si cultura apropiate, comportament asemanator ) depinde totul. Exista legi impotriva violentelor, exista pana la urma despartirea ca rezolvare,