G4Media.ro

Harvey Weinstein va fi inculpat pentru agresiuni sexuale în Regatul Unit /…

sursa foto: Captură video

Harvey Weinstein va fi inculpat pentru agresiuni sexuale în Regatul Unit / Presupusa victimă are în prezent circa 50 de ani

Producătorul de la Hollywood căzut în dizgraţie Harvey Weinstein, ale cărui infracţiuni au dus la declanşarea în 2017 a mişcării #MeToo, va fi inculpat în Regatul Unit pentru agresiuni sexuale, a anunţat miercuri parchetul britanic, informează AFP, citată de News.ro

Parchetul britanic ”a autorizat Metropolitan Police să-l urmărească penal pe Harvey Weinstein pentru două capete de acuzare referitoare la agresiuni sexuale asupra unei femei săvârşite în august 1996”, au precizat autorităţile într-un comunicat.

Urmărirea penală a fost autorizată ”după revizuirea probelor colectate de Metropolitan Police pe parcursul anchetei”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit unui comunicat al poliţiei londoneze, care va trebui acum să formuleze acuzaţii oficiale împotriva lui Weinstein, presupusa victimă are în prezent circa 50 de ani.

Weinstein a fost condamnat în 2020 la 23 de ani de închisoare pentru o agresiune sexuală din 2006 şi un viol săvârşit în 2013. La începutul lui iunie, justiţia americană a respins recursul formulat de producător şi şi-a menţinut sentinţa.

În vârstă de 70 de ani, Weinstein este în prezent încarcerat într-o închisoare din California, unde aşteaptă un nou proces pentru presupuse agresiuni sexuale săvârşite împotriva a cinci femei.

Dezvăluirile şi decăderea producătorului, începând cu octombrie 2017, au declanşat mişcarea mondială #MeToo, care vizează dezvăluirea şi lupta femeilor împotriva agresiunilor şi crimelor sexuale.

În total, circa 90 de femei, printre care supervedetele Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Salma Hayek, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sau de agresiuni sexuale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Violatorul asta trebuie sa putrezeasca in temnita.