Hezbollah e problema întregii lumi (New York Times)

În 2006 Hezbollah a lansat un raid de gherilă în Israel. A provocat astfel un război de 34 de zile care a devastat Libanul, a traumatizat Israelul și s-a încheiat cu o rezoluție ONU care, teoretic, ar fi trebuit să dezarmeze miliția teroristă și să-i mențină forțele departe de frontieră, scrie cotidianul american New York Times, într-un articol semnat de Bret Stephens, transmite agenția Rador.

Nici unul dintre obiectivele rezoluției nu a fost realizat.

În schimb, o combinație între autoamăgirea comunității internaționale și voința patronilor Hezbollah de la Teheran ne-a adus în punctul în care ne aflăm acum – în pragul unui război pe lângă care cel din Gaza ar fi mic copil. Poate fi evitat un război în toată puterea cuvântului? Greu de spus. Pot lecțiile deprinse de pe urma celui din 2006 să ne îndrepte spre un deznodământ mai bun de data aceasta? E întrebarea cu adevărat importantă.

Prima lecție: Geniul tactic nu poate substitui o strategie solidă. În 2006 forțele aeriene ale Israelului, acționând pe baza unor informații excelente de la serviciile secrete, au fost capabile să anihileze numeroase rachete cu rază mai lungă ale Hezbollahului – ascunse frecvent în locuințe civile – încă din a doua noapte de război. E cert că acele lovituri au salvat multe, poate chiar sute, de vieți de israelieni.

Însă Israelul nu prea avea idee cum ar fi trebuit să poarte războiul în urma acestei mutări inițiale, altfel decât printr-o campanie de bombardamente a cărei ferocitate a generat o presiune diplomatică puternică pentru sistarea luptelor, plus o incursiune terestră tardivă soldată cu pierderi grele în lupta cu Hezbollah. Oare Israelul are astăzi planuri mai bune?

A doua lecție: Hezbollahul nu e inamicul principal al Israelului. Acela e Iranul. Sau, pentru a împrumuta metafora fostului premier israelian Naftali Bennett, Teheranul e capul caracatiței, iar Hezbollah – la fel ca Hamas în Gaza și gruparea Houthi în Yemen – e doar unul dintre tentacule. Pornind la război contra Hezbollahului, Israelul riscă să-și epuizeze forțele într-o luptă secundară.

Ceea ce nu înseamnă că Israelul și-ar putea permite să ignore Hezbollahul; arsenalul ei de 120.000 până la 200.000 de rachete și alte proiectile constituie o amenințare gravă și directă la adresa teritoriului israelian. Însă unicul mod în care Israelul își poate reabilita factorul de descurajare este să le impună costuri direct stăpânilor Hezbollahului. Teheran, nu Beirut, e centrul real de gravitație al acestui conflict.

A treia lecție: Poporul libanez nu trebuie să fie transformat în inamic.

Conform sondajelor de opinie realizate de Arab Barometer, cu excepția bastioanelor șiite populația libaneză majoritară nu agreează Hezbollah. Și are motive întemeiate: gruparea teroristă le-a deturnat practic țara, le-a asasinat cei mai îndrăgiți conducători, a transformat mare parte a teritoriului în țintă militară și își dedică resursele construcției unei vaste infrastructuri militare – în timp ce economia națională e deja în colaps.

Israelul nu poate spera să transforme Libanul într-un aliat: acea fantezie a murit odată cu asasinarea de către Siria în 1982 a lui Bashir Gemayel, președinte ales al Libanului favorabil Israelului. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să-și repete greșeala din 2006, când a încercat să-și clădească descurajarea pe baza demonstrațiilor de forță brută. Genul de lovituri bine calibrate demonstrat de atacul cu pagere de săptămâna trecută e incomparabil mai eficient când vine vorba de disiparea aurei de invincibilitate a Hezbollahului.

A patra lecție: ONU trebuie ținută la distanță. În teorie, Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU care a pus capăt războiului din 2006 însărcina o forță de menținere a păcii a ONU să împiedice Hezbollah să-și plaseze forțele în apropierea frontierei cu Israelul. În realitate, ONU nu a făcut absolut nimic în acest sens, dar a cheltuit în schimb pe misiune miliarde de dolari din buzunarul contribuabililor americani.

Dacă SUA și Europa vor să creeze o zonă-tampon între Israel și Hezbollah, atunci ar trebui să-și detașeze acolo propriile trupe sub drapel NATO sau pot să invite statele arabe s-și trimită forțele proprii. În caz contrar, va trebui restabilită zona de securitate din sudul Libanului controlată de către Israel, existentă în 1985-2000, deși comportă tot felul de probleme pe termen lung, dar ar fi totuși varianta cea mai puțin rea.

A cincea lecție: Rolul adecvat al SUA în criză nu e să caute o soluție diplomatică. E acela de a ajuta Israelul să învingă.

Până la atentatele Al Qaeda din 11 septembrie 2001 nici o altă organizație teroristă din lume nu omorâse mai mulți americani decât Hezbollah. Lovitura de la Beirut de săptămâna trecută care l-a eliminat pe comandantul Hezbollah Ibrahim Aqeel a răzbunat practic atentatele din 1983 ale teroriștilor libanezi contra ambasadei și garnizoanei americane din oraș, în care au murit 258 de americani. Ulterior Hezbollah s-a făcut vinovată și de uciderea și înfometarea a nenumărați sirieni, prin susținerea reprimării brutale a propriului popor de către Bashar al-Assad.

Aceste crime nu trebuie să fie nici uitate, dar nici iertate. Și, oricum, nu poate fi în interesul Occidentului ca o grupare teroristă având legături tot mai strânse cu Kremlinul să-și mențină controlul de facto asupra unui stat mediteraneean terorizându-și întreaga vecinătate. Dincolo de interesul Israelului de a-și securiza granița în fața Axei Rezistenței conduse de Teheran mai există și interesul Americii de a opri expansiunea Axei Represiunii, o grupare mai largă de state care include Iran, China, Rusia și Coreea de Nord.

Ceea ce ne aduce la lecția a șasea: E tentant să privești diversele bătălii ale Israelului ca pe niște chestiuni regionale, îndepărtate de preocupările fundamentale ale Americii. E totodată și o prostie. Ne aflăm acum – iarăși – în primele faze ale unei noi competiții între lumea liberă și lumea ne-liberă. E un conflict care se întinde de la granița Norvegiei cu Rusia la lupta poporului iranian cu propriul guvern și până la atolii Mării Chinei de Sud. E foarte probabil ca el să dureze decenii.

În lupta aceasta Israelul se află de partea SUA, iar Hezbollah e în tabăra inamică. Indiferent ce ar urma să se întâmple în zilele și săptămânile următoare, nu puteam pretinde că suntem neutri între cele două.