G4Media.ro

Hidroxiclorochina: tot mai multe întrebări despre datele studiului publicat în „The Lancet”.…

sursa foto: Facebook

Hidroxiclorochina: tot mai multe întrebări despre datele studiului publicat în „The Lancet”. În discuție: calitatea datelor furnizate de Surgisphere, o companie foarte misterioasă

Cu doar câteva luni în urmă, doar cei familiarizați cu tratamentele antimalarice auziseră de clorochină. Dar, după ce pandemia COVID-19 a făcut ocolul planetei, această moleculă și derivatul ei, hidroxiclorochina, au fost un subiect permanent de discuţii. Cea mai recentă controversă o reprezintă studiul publicat pe 22 mai în prestigiosa revistă „The Lancet”, care conchide că nu numai că acest tratament este ineficient împotriva noului coronavirus, ci ar putea fi şi fatal.

După acest studiu, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a oprit recrutarea pacienților pentru studiul său clinic asupra hidroxiclorochinei și ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, a sesizat Înaltul Consiliu al Sănătății Publice. Acesta a recomandat ca medicamentul să nu fie utilizat pentru a trata COVID-19, în afara studiilor clinice. De atunci, criticile la adresa acestui studiu s-au înmulțit şi însăşi revista „The Lancet” și-a exprimat îngrijorarea într-un avertisment publicat marți, 2 iunie.

Nu este discutabilă atât analiza în sine, cât datele utilizate. Furnizate de Surgisphere, acestea „ridică întrebări științifice importante”, scrie „The Lancet” în avertismentul său. „Un audit independent asupra provenienţei şi validității acestor date a fost comandat de către autori, care nu sunt afiliați cu Surgisphere. Acest audit este în curs, rezultatele sunt așteptate foarte curând”.

De altfel, „The Lancet” nu este singura revistă cu un comitet de lectură care pune la îndoială validitatea datelor dintr-un studiu pe care l-a publicat. În acest proces, şi „New England Journal of Medicine” (NEJM) a emis un avertisment cu privire la un studiu publicat pe 1 mai, tot folosind baza de date oferită de Surgisphere.

Pentru unii, numărul surprinzător de pacienți implicați în studiul publicat în „The Lancet” – 96.000 de persoane spitalizate în 671 de spitale din întreaga lume – precum și detaliile distribuției lor sunt surprinzătoare. „Autorii afirmă că au inclus în studiul lor 4.402 de pacienți africani, dintre care 561 au murit, dar pare puțin probabil ca spitalele africane să fi furnizat documentele medicale [electronice] ale atâtor pacienți”, subliniază, de exemplu, în „Science”, Nicholas White, specialist în cercetarea malariei la Universitatea Mahidol, Bangkok.

Prin urmare, mulți oameni de știință au început să revizuiască lucrările folosind datele Surgisphere și au detectat inexactități și incoerenţe. De exemplu, într-un studiu care a implicat ivermectina – un medicament folosit în mod normal pentru a trata paraziți, se menționează că trei pacienți au primit acest tratament între 1 ianuarie și 1 martie. Ori, la această dată, doar două cazuri de COVID-19 fuseseră identificate pe întregul continent, notează cercetătorul Institutului de Sănătate Mondială din Barcelona, Carlos Javier Chaccour, pe blogul său universitar.

De altfel, prezența online scăzută a Surgisphere stârnește un scepticism profund. Revista „Science” notează că site-ul web al companiei „nu listează niciunul dintre spitalele partenere pe nume, nici nu identifică, de exemplu, consiliul său consultativ științific”. Pe blogul său, omul de știință din domeniul datelor, Peter Ellis, se întreabă cum se face că pe platforma LinkedIn compania figurează având doar cinci angajați, dintre care doar unul are competențe științifice. „Science” observă că, de la publicarea acestei postări, acest număr a ajuns la trei. Dar, potrivit unui purtător de cuvânt cu care revista americană a putut discuta, compania are 11 angajați și dezvoltă propria sa bază de date din 2008.

Într-un context în care hidroxiclorochina – apărată de președintele american în persoană – a devenit un subiect eminamente politic, toate aceste revirimente și întrebări nu fac altceva decât să alimenteze neîncrederea în instituțiile științifice. Pentru Carlos Javier Chaccour, „The Lancet” și NEJM ar fi trebuit să verifice sursa datelor Surgisphere înainte de publicarea acestor studii. În revista „Science”, el îşi exprimă dezolarea: „Ne confruntăm cu o pandemie care a făcut sute de mii de morţi, iar cele mai prestigioase două reviste medicale mondiale nu își fac bine treaba”.

Sursa: Courrier International / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci si-a bagat putin coada. Din nou. Urma ca oms sa recomande tratamentul cu novociok