Holodomor 1932/1933 – genocidul prin înfometare al lui Stalin în Ucraina – o încercare de distrugere a identității naționale ucrainene

În 1932 și 1933, milioane de ucraineni au fost uciși în Holodomor, o foamete artificială provocată de regimul bolșevic condus de Iosif Visarionovici Stalin. Principalele victime ale Holodomor (în traducere din ucraineană „moarte prin înfometare”) au fost agricultorii și sătenii, care reprezentau aproximativ 80% din populația Ucrainei în anii 1930.

Deși este imposibil de determinat numărul exact al victimelor genocidului ucrainean, majoritatea estimărilor cercetătorilor variază între aproximativ 3,5 milioane și 7 milioane (cu unele estimări mai mari). Cele mai detaliate studii demografice estimează numărul de morți la 3,9 milioane. Istoricii sunt de acord că, la fel ca în cazul altor genocide, numărul exact nu va fi niciodată cunoscut.

Teritoriile Ucrainei de azi au fost împărțite începând cu secolul XVIII între Imperiul Habsburgic și Imperiul Țarist. La sfârșitul Primului Război Mondial, odată cu prăbușirea Imperiului Țarist a luat ființă Republica Populară Ucraineană (1917 – 1921). În urma războiului civil, naționaliștii ucraineni au fost învinși de Armata Roșie, iar Ucraina a fost inclusă în Rusia Sovietică, devenind ulterior o republică sovietică în cadrul URSS în 1922.

Ucraina a fost dintotdeauna un grânar al Europei, ceea ce a atras interesul autorităților sovietice care au rechiziționat cantități uriașe de grâne, ceea ce a atras protestelor protestele fermierilor și țăranilor ucraineni. Liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin a dat înapoi și în 1921 a inițiat Noua Politică Economică (NEP) care a permis o liberalizare a activității economice. În paralel, din 1923 autoritățile sovietice au permis și o politică de renaștere naționale în Ucraina, inclusiv folosirea limbii ucrainene în educație, mass media și administrație.

Stalin lansează colectivizarea agriculturii

După moartea lui Lenin, urmașul său Stalin și consolidat puterea și la începutul anilor ’30 a lansat o contra-ofensivă împotriva “Contrarevoluției naționale ucrainene”. Mii de intelectuali ucraineni, lideri religioși și activiști ai Partidului Comunist Ucrainean care sprijiniseră politicile pro-ucrainene au fost executați de regimul sovietic.

În paralel, Stalin a lansat o campanie de masă de colectivizare a agriculturii care să permită Kremlinului să dispună de largi cantități de grâne pentru export, finanțând astfel planurile de industrializare forțată ale bolșevicilor.

Numai că marea majoritate a sătenilor, fie fermieri independenți fie țărani care practicau agricultura de subzistență s-au opus acestor planuri refuzând să intre în ferme colective – kolhozuri, înregistrându-se circa 4.000 de revolte locale împotriva autorităților. Acestea au fost reprimate cu brutalitate de Armata Roșie, zeci de mii de agricultori fiind executași sau deportați în Gulag.

Categoria care a făcut obiectul celei mai brutale reprimări au fost fermierii înstăriți, numiți de Stalin “kulaci”, care au fost fie executați, fie deportați cu întreaga familie în Extremul Orient al URSS.

Holodomor – foamete creată artificial

Dar cea mai eficientă formă de luptă a lui Stalin cu rezistenții împotriva colectivizării, de fapt cu aproape întreaga populație a Ucrainei a constituit-o foametea în masă creată artificial prin impunerea unor cote.

În august 1932, decretul „Cinci tulpini de grâu” prevedea că oricine, chiar și un copil, prins luând orice produs de pe un câmp colectiv, putea fi împușcat sau închis pentru furt din „proprietatea socialistă”. La începutul anului 1933, 54.645 de persoane au fost judecate și condamnate; dintre acestea, 2.000 au fost executate.

Pe măsură ce foametea se agrava, un număr tot mai mare de țărani își părăseau satele în căutarea de hrană în afara Ucrainei. Directivele trimise de Stalin și Molotov (cel mai apropiat colaborator al lui Stalin) în ianuarie 1933 i-au împiedicat să plece, sigilând efectiv granițele Ucrainei.

Pentru a se asigura și mai mult că fermierii ucraineni nu-și părăsesc satele pentru a căuta hrană în orașe, bolșevicii au inițiat un sistem de pașapoarte interne, care erau refuzate țăranilor, astfel încât aceștia nu puteau călători sau obține un bilet de tren fără permisiunea oficială. Aceleași restricții se aplicau și în regiunea Kuban din Rusia, care se învecina cu Ucraina, și în care ucrainenii reprezentau cea mai mare parte a populației din Kuban – 67%.

În timpul Holodomor-ului, peste o treime din satele din Ucraina au fost trecute pe „liste negre” pentru că nu au reușit să respecte cotele de cereale. Satele aflate pe lista neagră au fost încercuite de trupe, iar locuitorilor li s-a interzis să părăsească sau să primească orice fel de provizii; era, în esență, o condamnare la moarte colectivă.

Pentru a scăpa de moartea prin înfometare, sătenii mâncau tot ce era comestibil: iarbă, ghindă, chiar și pisici și câini. Arhivele poliției secrete NKVD conțin descrieri ale suferinței și disperării imense a fermierilor ucraineni, inclusiv cazuri de anarhie, furt, linșaj și chiar canibalism.

Milioane de morți, Stalin exportă grâne

Această foamete, Holodomor, a dus la decese pe scară largă și la gropi comune săpate în toată zona rurală. Registrele oficiale nu ofereau o evidență completă a ceea ce se întâmpla în întreaga Ucraină – decesele rămâneau adesea neînregistrate, cauza morții lipsea – pentru a ascunde adevărata situație.

La apogeul Holodomor, în iunie 1933, ucrainenii mureau în ritm de 28.000 de persoane pe zi. Aproximativ 3,9 milioane de ucraineni au murit în timpul Holodomorului din 1932-1933 (după cum a stabilit un studiu din 2015 realizat de o echipă de demografi de la Institutul ucrainean de studii demografice și sociale și de la Universitatea din Carolina de Nord-Chapel Hill). Alte estimări ale numărului deceselor variază între 3,5 și 7 milioane.

În timp ce ucrainenii mureau, statul sovietic a confiscat 4,27 milioane de tone de cereale din Ucraina în 1932, suficient pentru a hrăni cel puțin 12 milioane de oameni timp de un an întreg. Înregistrările sovietice arată că, în ianuarie 1933, existau suficiente rezerve de cereale în URSS pentru a hrăni mult peste 10 milioane de oameni. Guvernul ar fi putut să organizeze acțiuni de ajutorare în caz de foamete și ar fi putut accepta ajutor din afara URSS. Stalin a respins ajutorul extern și i-a denunțat pe cei care l-au oferit, exportând în schimb grânele și alte produse alimentare din Ucraina în străinătate pe valută forte.

Majoritatea istoricilor, care au studiat această perioadă din istoria Ucrainei, au ajuns la concluzia că foametea a fost deliberată și legată de o politică sovietică mai largă de subjugare a poporului ucrainean. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și deschiderea arhivelor guvernamentale sovietice (inclusiv a arhivelor serviciilor de securitate), cercetătorii au putut demonstra că autoritățile sovietice au luat măsuri specifice în Ucraina, știind că rezultatul va fi moartea a milioane de ucraineni prin înfometare.

Negarea și minimalizarea Holodomor, ieri și azi

În timpul Holodomor-ului, puterea sovietică a negat existența unei foamete și a refuzat orice eforturi de ajutorare din exterior. O succesiune de guverne sovietice au continuat să nege oficial că Holodomor a avut loc. În Ucraina, a fost imposibil să se vorbească în public, să se discute deschis sau să se predea în școli despre Holodomor până la sfârșitul anilor 1980. Informațiile despre Foamete erau disponibile doar în Occident, în principal din mărturiile martorilor oculari, ale refugiaților care au supraviețuit evenimentului și au fugit din Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial.

Chiar și astăzi, deși autoritățile din Federația Rusă recunosc că au existat foamete în anii 1930 în URSS, dar refuză să recunoască natura deliberată a Holodomor din 1932-1933 din Ucraina.

Pe lângă negarea sovietică în momentul Holodomor-ului, jurnaliștii occidentali prezenți în URSS l-au ignorat în mare parte, în timp ce majoritatea guvernelor, ale căror țări treceau prin Marea Depresiune, știau despre acest lucru, dar nu au făcut nimic. Jurnalistul Walter Duranty de la The New York Times, care a primit un premiu Pulitzer pentru articolele sale despre URSS, a scris: „Nu există foamete reală sau decese cauzate de foamete, dar există o mortalitate generalizată din cauza bolilor cauzate de malnutriție… condițiile sunt rele. Dar nu există foamete”. Recent, Duranty a fost discreditat pentru mușamalizarea foametei din Ucraina.

Personalități celebre care au vizitat Ucraina în acea perioadă – scriitorii George Bernard Shaw, Herbert George Wells sau economistul John Maynard Keynes – au negat și ei existența unei foamete în masă. Au existat însă și câțiva jurnaliști care au scris despre foametea din Ucraina, cum ar fi Gareth Jones, care a scris pentru New York American și Los Angeles Examiner, și Malcolm Muggeridge, un corespondent extern britanic.

Holodomor – urmări grave pe termen lung

Holodomor s-a încheiat în 1933. Colectivizarea a fost încheiată, toate terenurile agricole devenind proprietate socialistă și toți agricultorii au fost nevoiți să lucreze pentru stat. Potrivit unor studii demografice recente, 13,3% din populația Ucrainei a murit în timpul Holodomor-ului. În unele regiuni ale Ucrainei, procentul de decese cauzate de foamete a fost mai mare; de exemplu, rata a fost de 19% în regiunea Kiev și de 29% în regiunea Harkov.

După 1933 s-a intensificat promovarea unei „noi identități sovietice” și  a sporit presiunea oficială asupra ucrainenilor pentru a folosi limba rusă. Chiar și atunci când Holodomor s-a încheiat, ucrainenii nu au încetat cu adevărat să sufere. Familiile victimelor Holodomor-ului au trăit cu teroarea foametei și a unor noi represiuni pentru tot restul vieții lor, iar această teamă a fost transmisă generațiilor viitoare.

În curând ucrainenii aveau să treacă prin noi traume: epurările lui Stalin din 1937-38, cel de-al Doilea Război Mondial, ocupația nazistă și Holocaustul, precum și foametea din 1946-47.

O altă consecință a Holodomor-ului în Ucraina a fost pierderea memoriei colective. În Ucraina sovietică, Holodomor a fost exclus din discursul public oficial până cu puțin timp înainte ca Ucraina să-și câștige independența în august 1991. Azi se știe că în întreaga Uniune Sovietică au fost emise instrucțiuni explicite care interziceau utilizarea cuvântului foamete, nu numai în documentele de partid și militare, ci și în dosarele medicale și în raportările statistice.

La 28 noiembrie 2006, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o rezoluție care definește Holodomor ca fiind un act deliberat de genocid. Holodomor a fost recunoscut ca genocid de către 16 state: Australia, Canada, Columbia, Columbia, Ecuador, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Mexic, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Vatican.