Horia Constantinescu susține că ANPC este subfinanțată, iar inspectorii merg la controale cu RATB și filmează acțiunile cu telefoanele personale
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) este subfinanţată în raport cu importanţa sa şi cu activitatea de amploare pe care o derulează şi s-a ajuns în situaţia în care inspectorii merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefoanele personale, din lipsa dotărilor, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele instituţiei.
„Vrem să transmitem că rezultatele per comisar ne fac una dintre cele mai performante autorităţi. Transmitem de câteva ori pe săptămână, prin intermediul presei, modul în care colegii noştri din întreaga ţară îşi fac meseria. Ce vedeţi este meritul lor şi le mulţumim că de multe ori acţiunile de control sunt peste program, neremunerate, de multe ori fără a reuşi să punem la dispoziţia echipelor câte o maşină pentru a se deplasa la acţiunile de control. Măcar la bugetul anului viitor merităm o suprafinanţare pentru a putea face în continuare supra-acţiuni şi a putea face consumatorii supermulţumiţi”, a spus el, într-o conferinţă de presă.
Întrebat cu ce se duc la controale inspectorii ANPC, dacă nu au la dispoziţie maşini, Constantinescu a răspuns: „Cu mijloacele de transport în comun, cu maşinile personale, nu vreau să cred că unii dintre aceştia folosesc bicicleta pentru că în anotimpul ploios ar trebui să stea în birou, dar sunt pe teren unde trebuie şi lucrurile acestea se văd în raportări. Este adevărat că îmi este şi jenă să îi întreb uneori cum au reuşit să ajungă şi cum au reuşit să ducă la bun sfârşit acţiunile de amploare pe care le conduc”.
El a precizat că a primit asigurări că bugetul instituţiei va reflecta pe viitor munca depusă.
„Suntem pe buzele tuturor miniştrilor când apar situaţii precum cele cu furnizorii de utilităţi şi furnizorii de combustibil, acum avem convingerea că vom fi pe buzele dânşilor şi când se va discuta rectificarea bugetară şi bugetul de anul viitor, pentru că realmente ne este imposibil să ducem lucrurile la nivelul pe care ni l-am dori”, a arătat preşedintele ANPC.
Potrivit lui Constantinescu, ANPC a demarat procedura de achiziţie a 361 de camere de filmat tip bodycam, necesare pentru toată ţara, astfel încât toate controalele să fie filmate, iar imaginile să fie probe în instanţă.
„Acum inspectorii filmează cu telefoanele personale”, a mai spus el.
De asemenea, reprezentanţii ANPC au început discuţii încă din 2019 pentru schimbarea legislaţiei din domeniu, astfel încât amenzile să fie în funcţie de cifra de afaceri a operatorilor comerciali.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Info Sud-Est
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.