G4Media.ro

„Hoția imobiliară din Parcul Herăstrău era vizibilă pentru toți” / Clotilde Armand,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

„Hoția imobiliară din Parcul Herăstrău era vizibilă pentru toți” / Clotilde Armand, despre ancheta DNA cu fraude de terenuri în cea mai scumpă zonă a Capitalei

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că a moștenit de la PNL și PSD ”doar jaf și hoție instituționalizată”, atunci când a ajuns în funcție.

Ea a făcut aceste precizări în contextul în care DNA a anunțat marți mai multe percheziții într-un dosar de fraude cu terenuri ce au aparținut statutului, pentru care prejudiciul este estimat la circa 10 milioane de euro.

”Sentințe civile falsificate integral, expertize cadastrale măsluite, funcționari publici corupți, acesta este peisajul jafului generalizat din Parcul Herăstrău, care face obiectul celei mai recente anchete DNA. Hoția imobiliară din Parcului Herăstrău era vizibilă pentru toți cetățenii de bună credință. Poate acum înțelege toată lumea care era miza PUZ Sector 1 promovat de fosta administrație PSD, în frunte cu Dan Tudorache: betonarea spațiilor verzi și liber la construit în Herăstrău și Pădurea Băneasa. M-am luptat ca acest PUZ să nu intre în vigoare și am blocat în instanță adoptarea lui.

La sfârșitul anului 2020, am început în administrația locală a Sectorului 1 o reformă fără precedent- arhitectul-șef a fost schimbat, iar compartimente esențiale au fost reorganizate pentru a servi comunitatea locală și nu rechinii imobiliari (Urbanism, Cadastru, Poliție Locală- Disciplina în Construcții, Taxe și Impozite etc.)”, prezicează Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 susține că a găsit aici găsit ”o situație catastrofală”.

”Domeniul public era cadastrat la nivel de mai puțin de 5%! Nici măcar cele 50 de străzi înscrise la OCPI nu erau corect cadastrate: deși în realitate au 6 metri lățime, în planurile cadastrale ele figurau în anumite locuri cu numai 1 metru, restul figurând ca proprietate privată. Adică persoane private și-au cadastrat abuziv o parte din domeniul public înaintea primăriei.

Informațiile pe care vi le-am prezentat  aici le-am mai spus public în repetate rânduri în ultimii trei ani. Acum spun mai apăsat ca niciodată: Tot ce am moștenit la Sectorul 1 de la PNL și PSD a fost doar jaf și hoție instituționalizată”, a mai scris Armand pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Iese la suprafata toata mafia care a colcait sub Tudorache diamante.

  2. ca sa intelegem de ce e incrancenarea asta impotriva USR si a lui Clotide