G4Media.ro

”House of the Dragon”, un prequel al serialului ”Game of Thrones”, va…

”House of the Dragon”, un prequel al serialului ”Game of Thrones”, va fi lansat în 2022

HBO a stabilit deja data premierei unui prequel al serialului de succes ”Game of Thrones”, care va fi lansat în 2022 cu titlul „House of the Dragon”, a informat directorul de programe al postului, Casey Bloys, în cadrul unui eveniment dedicat prezentării viitoarelor noutăţi, relatează EFE.

Numeroase publicaţii de specialitate au indicat 2022 ca anul în care responsabilii HBO vor lansa acest prequel, deşi nu au putut oferi mai multe detalii.

„Echipa s-a reunit pentru a pune la punct povestea. Presupun că va fi difuzat în anul 2022”, a declarat Bloys revistei Variety.

„House of the Dragon” va fi primul serial derivat (”spin-off”) din „Game of Thrones” şi se va axa asupra Casei Targaryen şi asupra unor întâmplări petrecute cu 300 de ani înainte de povestirea originală. Această nouă producţie a fost creată de George R.R. Martin, autorul romanelor fantasy pe care se bazează „Game of Thrones”, şi de Ryan Condal, creatorul serialului „Colony”.

În urmă cu câteva luni, HBO a anulat planurile cu privire la un alt serial derivat din „Game of Thrones”, în care ar fi jucat Naomi Watts, după ce episodul-pilot nu i-a convins pe responsabilii postului să continue producţia într-un eventual serial.

În cazul „House of the Dragon”, canalul a decis să dea direct undă verde serialului fără să mai fie nevoie de un episod-pilot.

„House of the Dragon” este unul dintre cele patru „spin-off-uri” ale serialului „Game of Thrones” aflate încă în fază de pre-producţie, iar directorul postului a precizat că acest prequel este „prioritar” pentru HBO.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează