Hub-ul regional de gaze din Turcia ar putea deveni operaţional în 2025
Turcia poartă discuţii cu Rusia pentru a ajunge la un acord privind un hub de tranzacţionare a gazelor, iar acest hub de la Istanbul ar putea deveni operaţional în 2025, a declarat vineri ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Obiectivul strategic al Turciei este acela de a fi un hub regional de gaze şi un furnizor pentru Uniunea Europeană şi, în acest sens, Turcia a investit puternic în capacităţi pentru importul de gaze lichefiate, precum şi în producţia internă de gaze de la zăcămintele din Marea Neagră.
„Am pus la punct o infrastructură solidă pentru o platformă de tranzacţionare care ar putea să devină operaţională încă din 2025 la Istanbul Finance Centre, conform unui parteneriat între Botas şi Gazprom”, a declarat Alparslan Bayraktar într-un interviu publicat vineri în cotidianul turc Milliyet.
„Am trimis Rusiei un memorandum de înţelegere”, a precizat Bayraktar, adăugând că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin i-a spus omologului turc Tayyip Erdogan că a transmis instrucţiuni grupului Gazprom privind hub-ul de gaze din Turcia.
„Va fi un Istanbul Gas Index. Asta înseamnă că preţurile la gaze vor fi stabilite la Istanbul…Rusia îşi va vinde gazele la un preţ bazat pe Istanbul Gas Index”, a mai spus Bayraktar.
În 2022, Rusia a propus înfiinţarea unui hub de gaze în Turcia, pentru a înlocui vânzările pierdute în Europa, mizând pe ambiţia pe termen lung a autorităţilor de la Ankara de a acţiona ca o platformă de tranzacţionare între producătorii şi consumatorii de gaze.
Pe parcursul acestui an, Botas, compania energetică de stat din Turcia, a semnat mai multe acorduri noi privind aprovizionarea cu gaze lichefiate, diversificându-şi un mix de aprovizionare care în mod tradiţional a fost dominat de gazele naturale livrate prin conducte din Azerbaidjan, Rusia şi Iran. Ultimul astfel de acord a fost semnat în luna septembrie, când Botas a semnat un acord pentru aprovizionarea cu gaze lichefiate timp de zece ani de la grupul francez TotalEnergies SE, care include opţiunea de a redirecţiona gazele livrate spre Europa şi Egipt. Tot în luna septembrie, Botas şi grupul petrolier britanic Shell au semnat un acord de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate pe o perioadă de zece ani, cu opţiunea redirecţionării livrărilor spre Europa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank