Human Rights Watch îi acuză pe palestinieni de sute de crime de război în Israel
Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) a consemnat într-un raport publicat miercuri că grupările armate palestiniene din Fâşia Gaza au comis sute de crime de război în cursul atacului din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul Israelului, transmite AFP, transmite Agerpres.
Agenţia citată apreciază că ancheta HRW este una din cele mai minuţioase efectuate asupra raidurilor palestiniene care au declanşat riposta israeliană în Gaza.
Belkis Wille, directoare asociată a organizaţiei cu sediul la New York, a declarat într-o conferinţă de presă că „este imposibil” de stabilit un număr exact de cazuri, însă în ziua respectivă au avut loc „evident sute” de crime, inclusiv „atacuri intenţionate şi orbeşti împotriva unor civili şi a unor bunuri civile, omoruri intenţionate ale prizonierilor, tratamente crude şi inumane, violenţe sexuale şi sexiste, mutilări şi jefuiri ale cadavrelor, utilizarea de scuturi umane, jafuri şi distrugeri”.
Astfel de crime sunt imprescriptibile conform legislaţiei internaţionale, menţionează AFP. Raportul HRW are în vedere în primul rând încălcările legislaţiei umanitare internaţionale – reguli recunoscute de state pentru comportamentul pe timp de război, dintre care multe sunt stabilite prin Convenţiile de la Geneva.
Printre crimele identificate de HRW se numără şi cele împotriva umanităţii, cum ar fi „uciderea premeditată a civililor şi luarea de ostatici”.
Gruparea islamistă Hamas, care controlează Gaza, este recunoscută drept coordonatoarea atacului, dar raportul indică şi alte grupuri armate care au comis crime de război, una din acestea fiind Jihadul Islamic palestinian.
„Realitatea este că violenţele cele mai grave nu au fost evident comise de civilii din Gaza. Aceasta este o afirmaţie făcută foarte devreme de Hamas pentru a se distanţa de evenimente şi de Israel pentru a-şi justifica operaţiunile de represalii”, a susţinut Wille. Ea a insistat asupra „caracterului incredibil de planificat şi coordonat” al atacului palestinian asupra unor localităţi, kibbutzuri şi baze militare israeliene din apropierea Fâşiei Gaza.
Conform datelor oficiale din Israel consemnate de AFP, în 7 octombrie au fost ucişi 1.195 de oameni, majoritatea civili israelieni. Din cei 251 de ostatici luaţi de palestinieni, 116 se află încă în Gaza, dar armata israeliană a declarat că 42 din aceştia sunt morţi.
Ministerul Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas, afirmă că riposta Israelului a dus la pierderea a peste 38.000 de vieţi, cele mai multe victime fiind din rândul civililor; sursa respectivă nu precizează numărul de combatanţi palestinieni ucişi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.