Hunor Kelemen: Dragnea și Tăriceanu au dat ok pentru programul Ungariei de investiții în Transilvania
Cotidianul transilvan Krónika a publicat, joi, un interviu cu Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, despre programul iniţiat de Ungaria pentru investițiile din Transilvania, pentru care Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și-au dat acordul în urma negocierilor din 2017 și 2018, conform declarațiilor liderului UDMR:
”Partea română a formulat câteva observaţii: una dintre acestea a fost aceea ca acordarea subvenţiilor să nu fie pe baze etnice, întrucât acest lucru nu este acceptat nici de reglementările UE, nici de cele naţionale. Cealaltă observaţie a fost aceea de a nu fi discriminatorie şi să fie conformă cu finanţările UE. Aşa am ajuns în punctul în care liderii coaliţiei guvernamentale de atunci au spus: în aceste condiţii programul poate demara. (…) Nimeni nu a solicitat un acord scris, astfel că nu s-a realizat aşa ceva”, a spus Hunor Kelemen, citat de hirado.hu.
Reacția părții ungare vine după ce, în ultimele săptămâni, programul de investiții ”a fost atacat de diplomaţia română”, notează sursa citată. Vicepremierul ungar Zsolt Semjén a spus luni, cu ocazia prezentării raportului său în faţa comisiei solidarităţii naţionale, că a avut loc un acord verbal cu partea română despre acest program, iar negocierile au fost conduse de Hunor Kelemen:
“Toată lumea a văzut că în ţară intră bani, că maşinile şi utilajele sunt cumpărate de aici, că TVA-ul este plătit aici; că nu se ia nimic de aici, ci se aduce. Acestea au fost cele mai importante argumente pentru legalitatea programului, şi nici din punct de vedere politic nu au existat îngrijorări în acest sens, din partea nimănui. Aceasta a fost o atitudine corectă şi cinstită din partea liderilor coaliţiei guvernamentale şi a prim-miniştrilor din ultimii ani” a spus Hunor Kelemen, citat de hirado.hu.
Potrivit preşedintelui UDMR, responsabilul pentru atacurile din ultima vreme îndreptate împotriva programului este Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. În opinia sa, în aparatul de la MAE au existat mereu rezerve cu privire la acest program, la fel cum au existat, întotdeauna, tot felul de piedici în calea sistemului de relaţii româno-maghiare.
“Noul ministru de externe, Bogdan Aurescu are o atitudine ceva mai diferită faţă de cea a predecesorului său, dar nu în alt fel, decât de obicei”, a specificat preşedintele UDMR. Acesta a dezvăluit că, de când guvernarea a fost preluată de PNL, a avut deja o discuţie cu premierul Ludovic Orban, a cărui atitudine nu a fost una de refuz şi care a promis că va discuta problema cu colegii săi.
“Până în prezent, toată lumea a privit acest caz cu cea mai mare bunăvoinţă şi cu bună credinţă. Acum avem, de aproape o lună şi jumătate, un nou guvern – trebuie să putem cădea de acord şi cu membrii acestuia”, a punctat Hunor Kelemen.
Citește articolul integral în hirado.hu.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii