G4Media.ro

Hyundai negociază un parteneriat cu General Motors

sursa foto: Pexels

Hyundai negociază un parteneriat cu General Motors

Grupul auto sud-coreean Hyundai Motor a anunţat joi că poartă discuţii cu General Motors în ideea de a furniza vehicule comerciale electrice grupului american, în condiţiile în care se aşteaptă ca ritmul de creştere a vânzărilor sale să se reducă la jumătate în acest an odată cu diminuarea cererii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Hyundai Motor a dezvăluit că discuţiile sale cu GM vizează diferite domenii de cooperare, inclusiv achiziţiile comune de componente şi un parteneriat pe segmentul vehiculelor de pasageri. Obiectivul celor două firme este semnarea de acorduri angajante cu privire la furnizarea de vehicule comerciale electrice şi achiziţii de componente în acest an, a subliniat Hyundai.

Aceste discuţii au loc într-un moment în care producătorii auto din întreaga lume se confruntă cu o incertitudine privind politicile autorităţilor din SUA, a doua mare piaţă auto din lume, care riscă să afecteze cererea. Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus recent că va impune tarife suplimentare de 25% la importurile din Canada şi Mexic, începând cu 1 februarie.

„În acest an, ne aşteptăm la mai multă incertitudine în ceea ce priveşte afacerile, din cauza posibilelor modificări de politică nu doar pe piaţa internă dar şi în SUA, în timp ce în Europa vor fi norme de emisii mai dure”, a declarat directorul financiar de la Hyundai, Lee Seung Jo.

Hyundai Motor Group, care împreună cu Kia Corp formează al treilea mare constructor auto mondial, după Toyota Motor şi Volkswagen, a prognozat joi că în 2025 veniturile sale vor creşte cu 3% până la 4%, faţă de un avans de 7,7% în 2024. De asemenea, mizează pe o marjă operaţională cuprinsă între 7% şi 8%, faţă de una de 8,1% în 2024.

Grupul auto sud-coreean a informat că în 2024 profitul său net a crescut cu 7,8% până la 13.220 miliarde woni (9,2 miliarde dolari), în condiţiile în care vânzările au crescut cu 7,7% până la un nivel record de 175.230 miliarde woni.

Pe ansamblul anului trecut, Hyundai Motor a vândut 4,141 milioane automobile, dintre care 218.500 au fost vehicule electrice şi 496.780 au fost modele hibride.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.