G4Media.ro

Ialomiţa: Comuna Sfântu Gheorghe intră în carantină după ce rata de infectare…

Sursa foto: G4Media.ro

Ialomiţa: Comuna Sfântu Gheorghe intră în carantină după ce rata de infectare a depăşit 6 la mia de locuitori. Primarul susţine că situaţia se datorează începerii cursurilor în format „faţă în faţă”, pentru că focarul a pornit de la o învățătoare

Comuna Sfântu Gheorghe din judeţul Ialomiţa intră în carantină pentru 14 zile după ce incidenţa cazurilor de coronavirus a crescut peste 6 la mia de locuitori. Primarul comunei susţine că la această situaţie s-a ajuns după începerea cursurilor, la 8 februarie, când o învăţătoare a mers la şcoală fără să ştie că era infectată, relatează News.ro.

Potrivit primarului comunei Sfântu Gheorghe, Mădălin Teculescu, rata de infectare în comună a ajuns la 6,62 la mia de locuitori astfel că din noaptea de joi spre vineri, de la ora 0.00, comuna va intra în carantină, urmând a fi dispuse o serie de măsuri.

„Încă nu s-a intrat în zona de restricţii, din această noapte se va intra, localitatea va avea la intrare acele semne de localitate în carantină. Mai toate străzile vor fi închise, e o problemă complexă pentru că avem trei sate, toate trei pe DN 2A. Vor exista trei filtre, Jandarmerie, Poliţie”, a declarat primarul comunei Sfântu Gheorghe.

Conform sursei citate, la această rată de îmbolnăvire s-ar fi ajuns după ce o învăţătoare ar fi venit la cursuri, atunci când a început cel de-al doilea semestru şcolar, fiind infectată cu coronavirus, dar fără a avea simptome de boală. Astfel, au ajuns să se infecteze cu coronavirus patru copii din clasa ei, dar şi un alt cadru didactic.

„Am ajuns în această situaţie după începerea celui de-al doilea semestru. O doamnă învăţătoare nu a ştiut, a fost infectată, din clasă s-au îmbolnăvit 4 copii şi o altă doamnă învăţătoare. Din clasa celei de-a doua învăţătoare a fost un copil infectat, dar şi mămica copilului. Din familia celei de-a doua învăţătoare, cinci persoane au fost infectate. În total, am ajuns la 11 persoane infectate”, a mai declarat primarul localităţii.

Ca urmare, începând de joi, copiii din şcoala din comună au rămas acasă şi vor învăţa exclusiv online, timp de 14 zile.

Şcoala din Sfântu Gheorghe este a treia unitate de învăţământ din judeţul Ialomiţa care desfăşoară orele de curs în scenariul roşu, din cauza coronavirusului, după şcolile din Gheorghe Lazăr şi Giurgeni.

Sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Da, o explozie de cazuri. Militianul ala in retragere, ala de a inchis un spital in Bucuresti, ar muri de ris.
    Dar, bineinteles, carantina.
    2000 de locuitori, 11 cazuri, o frumoasa carantina, asa ar suna o reclama adaptata.

  2. okay, sa vedem cum se demisioneaza. era de asteptat.