G4Media.ro

Iași: 20 de bolnavi Covid aşteaptă de două zile în Urgenţe /…

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Iași: 20 de bolnavi Covid aşteaptă de două zile în Urgenţe / Directorul DSP: Am cerut ajutor la nivel naţional, din păcate nici în alte judeţe nu există locuri / Media zilnică de infectare este de 300 cazuri noi

Peste 20 de pacienţi aşteaptă de aproape 48 de ore în Unitatea de primiri urgențe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” însă nu există niciun loc liber pentru ei, anunță Ziarul de Iași. Directorul DSP Iași susține că deși a cerut ajutor la nivel național, niciun județ nu s-a oferit să primească pacienții de aici, nefiind locuri libere.

„Din păcate, am cerut acum ajutor la nivel naţional, să ne primească şi alte judeţe, şi din păcate nici în alte judeţe nu există locuri. (…) Au nevoie de oxigen, şi nu avem unde să îi punem. Nu îşi găsesc loc în secţii „, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

Opt pacienţi sunt pe Terapie Intensivă, alţi 16 sunt cu formă moderată şi fără loc în spital, iar alţii aşteaptă rezultatele la testare.

„E vorba de pacienţii care se află pe ventilaţie invazivă. Sunt intubaţi şi sunt pe ventilator. Trei dintre ei sunt pe ventilaţie non-invazivă, iar doi pe dispozitive de high flow, deci cu un consum foarte mare de oxigen şi care nu necesită ventilaţie mecanică. Pacienţi sunt în stare gravă. Sunt sedaţi şi intubaţi astfel încât să poate suporta ventilaţia. Au imagini CT cu afectare de peste 60%. Au un prognostic rezervat. Vârstele lor sunt între 30 şi 90 de ani”, a subliniat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

Media de infectare în ultimele trei zile este de 300 cazuri noi pe zi. Rata de internare în ATI a depăşit 10 cazuri pe zi. Doi dintre cei pozitivi aflaţi în UPU sunt vaccinaţi. Unul cu doza Johson&Johnson, iar altul cu Pfizer.

Record în acelaşi timp la solicitările la domiciliu pentru testare. Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi spune că nici în valul 2 sau 3 nu au existat atât de multe cereri. Ieri, 502 ieşeni au solicitat testarea acasă.

“Problema este că toţi cei care ajung la unităţile medicale sunt deja agravaţi. Toate aceste cazuri au nevoie de oxigen în cantităţi mai mari sau mai mici. Ca să putem face faţă, ar trebui să avem 600 de paturi cu linie de oxigen. Nu avem aşa ceva nicăieri”, susține directorul DSP Iași.

Ridicolul situaţiei face ca lângă Iaşi, în Lețcani, să se afle cel mai modern și performat spital mobil din ţară, achiziţionat în contextul pandemiei. De 10 luni, Spitalul de la Leţcani este plimbat între fostul chiriaş, Spitalul de Boli Infecţioase şi actualul utilizator, IGSU și stă închis din cauza unor probleme birocratice.

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Citește și:

Doi nou-născuți diagnosticați cu Covid au murit la Spitalul Județean Iași / Erau transferați de la Suceava și aveau comorbidități / Alți 9 copii internați cu Covid la Suceava

Secțiile ATI din Iași sunt pline cu pacienți COVID, în timp ce Spitalul Mobil din Lețcani este în continuare închis/ Șeful DSP: „Vom ajunge să fim obligaţi să decidem pe cine să tratăm şi pe cine nu, la fel ca în Italia”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Îi va ajuta Pământul si Șoșoaca!

    • Normal că pământul. Problema este cu waxerii care împrăștie boala în loc să stea sub pământ. Locul lor este la doi metri sub firul ierbii. Dar nu-i nimic, încă o doză-două și se rezolvă.

    • De asta nu va lasa mah berbecule astia sa umblati,sa nu va intalniti cu vaccinati care sa va dea virusul sa va bage in spitale. Cat l-ati injurat pe arab si uite cat tine la viata voastra.Acasa pe A3 si facebookul sosoacei si scapati si de valul asta.

  2. România are un deficit major de medici și asistente. Este necesar să vină din alte țări în România (unde au salarii mici), să rămână studenții străini de la medicină, să existe mai multe candidate la școlile de asistente, infirmiere, etc.
    Salariile din sistemul sanitar să mai crească la cei care merită.
    Și alte măsuri utile.

  3. Timisoara este dovada erorii comise de medici ca vaccinatii si cei trecuti prin boala sa circule liberi. Locul pe tara la 4 la vaccinati a ajuns locul 1 la infectati.

    • Fiecare intelege ce vrea, asa face un rau intentionat, alege ce franturi de informatie vrea el si trage o concluzie total aiurea.
      Timisoara este in top numar de infectari pentru ca face cele mai multe testari!
      Si dintre cei internati la ATI, procentul celor vaccinati este undeva sub 3%!
      Acum pare altfel imaginea de ansamblu, nu?

    • „Timisoara este in top numar de infectari pentru ca face cele mai multe testari!”
      Daca numărul de cazuri identificate este direct dependent de numărul de teste, atunci poate testele nu sunt bune. Si autoritățile s-au bazat pe teste ca sa ne impuna restricții. Deci, au gresit. Intentionat oare?
      Daca numărul de cazuri identificate este apropiat de realitate, pentru că testarea include numeroase categorii de potențiali infectati, atunci poate vaccinarea (Timișoara fiind un oras unde lumea s-a vaccinat bine relativ la tara in totalitate) nu asigură imunitate.

      Care imagine de ansamblu ti se pare mai adevarata?
      Daca autoritățile au mințit, mint si referitor la vaccinatii internati.
      Daca vaccinarea nu imunizeaza, la ati se interneaza la mișto si vaccinatii sunt lasati intenționat pe dinafară (chiar sa moara) ca sa nu strice imaginea lui ghita si pisicitu.
      Daca ambele variante ti se par posibile si probabile, you can call it a plandemic

  4. Inca 2-3 zile si toate spitalele din tara sunt la fel
    Scapa cine poate!
    Mobilitatea populatiei nu a scazut, nu vad cum se opreste valul in octombrie.

  5. Fals. ERAU 2.000. Sau 20.000?

    • Vezi că a postat Monica Pop ceva.

  6. Să nu cumva să ceară Cîțu ajutor internațional, că noi avem de toate.

  7. astia nu mai au locuri si cimpeanu vrea sa tina scolile deschide indiferent de rata. Daca ai anuntat o cifra, tine-te de ea sau ai bagat-o din pix fara niciun model in spate. In prostia lor cred ca 6 era undeva prin nov-dec.

  8. Prioritate ar trebuie sa aiba cei vaccinati, daca sunt.

    • Dar vaccinatii nu fac decat forme usoare, daca fac.
      Asa că nu-i testeaza nimeni, ca sa nu strice statistica.
      Mai bine sa moară acasă decat sa ii raporteze la 13:00 ca imbolnaviti.

    • Sa se trezească. Începeți sa realizați ca ptr „guvernanți” sunteți niște cifre, sarcini de îndeplinit și nicidecum prima lor grija. Oare de ce v-au vaccinat?