Iași: 3 bolnavi de Covid au decedat la urgență / Directorul DSP: ”Nu mai avem locuri nici pentru persoanele simptomatice care nu au nevoie de oxigen”
Situație de criză la Iași, unde, din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus, pacienții ajung să moară la unitățile de primiri urgente ale spitalelor, relatează Ziarul de Iași.
Trei bolnavi de Covid au decedat joi la UPU, neexistând un pat liber la secțiile de Terapie Intensivă. “Aşteptăm eliberarea unui loc la Terapie Intensivă, iar în ultima săptămână, din păcate, acest lucru s-a făcut doar prin decesul unui pacient”, arată şefa UPU a Spitalului „Sf. Spiridon”.
„În UPU, este blocat tot, nici nu mai ştiu câte zeci de pacienţi pozitivi sunt acum”, completează dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
“Am acţionat după principiile medicinii de dezastre, în sensul că am înlocuit două ambulanţe cu o maşină de victime multiple, în felul acesta existând posibilitatea ca ambulanţele să se mişte în teritoriu. Şi am trimis pacienţi la două UPU care nu au presiune permanent, pentru că specialitatea medicilor de acolo este aceeaşi, medicină de urgenţă, şi tratează la fel (…) Aşteptăm eliberarea unui loc ATI, iar în ultima săptămână, din păcate, acest lucru s-a făcut doar prin decesul unui pacient”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.
În judeţul Iaşi, în ultimele două zile, au murit câte 11 pacienţi confirmaţi cu COVID 19. De peste şapte zile, nu mai există niciun loc liber la ATI COVID şi de câteva zile nici pentru pacienţii non-COVID nu mai există vreo şansă de intervenţie chirurgicală.
“Ieri-noapte erau şapte ambulanţe în curtea Spitalului de Boli Infecţioase. Pacienţii au fost puşi în maşinile de victime multiple, câte doi, până când s-a reuşit să găsim locuri în UPU la Spitalul Militar şi la Spitalul de Neurochirurgie pe locuri pentru pacienţi non-COVID. Problema este că, dacă vine un pacient vaccinat, care a respectat toate regulile, nu putem să-l tratăm, pentru că cel care nu a respectat regulile a ocupat locul”, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Joi, la Iaşi a fost raportat un număr record pentru această pandemie de cazuri noi poztive. 856 de ieşeni au fost confirmaţi cu infecţia cu SARS COV 2, Iaşul fiind pe locul 2 după Bucureşti în topul negru al incidenţei raportate.
În acelaşi timp, media solicitărilor zilnice pentru testarea la domiciliu a ajuns la 900.
sursa foto: Inquam Photos/ Costin Dinca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii