G4Media.ro

Iași: Liberalii acuză că președintele Consiliului Județean pune la cale disponibilizări masive.…

sursa foto: Facebook

Iași: Liberalii acuză că președintele Consiliului Județean pune la cale disponibilizări masive. În replică, Maricel Popa spune că e o minciună și le reamintește liberalilor că la ultima rectificare bugetară, Guvernul Orban nu i-a alocat Iașiului nici măcar de-un pachet de biscuiți

Liberalii din Iași îl acuză pe liderul Consiliului Județean, Maricel Popa, că pregătește disponibilizări masive şi tăieri bugetare în instituţiile culturale subordonate.  În replică, președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, admite că se confruntă cu dificultăți financiare, din pricina scăderii masive a încasărilor la bugetul județean, dar spune că liberalii mint și că nicio clipă nu a luat în calcul să dea oamenii afară.

„În urma administrării dezastruoase a bugetului Consiliului Judeţean Iaşi şi a unui management incompetent practicat de preşedintele CJ, Maricel Popa, se pregăteşte trimiterea în şomaj tehnic, concedieri colective mascate şi cea mai mare reducere de fonduri din ultimii 30 de ani în domeniul cultural de la nivelul CJ. (…) Practic, aceste organisme vor fi în imposibilitatea de a mai desfăşura activităţi culturale, de a-şi îndeplini misiunea, şi de a prezerva simbolistica şi imaginea cultural-fondatoare a capitalei istorice a României. Angajaţii vor fi astfel discriminaţi în raport cu ceilalţi bugetari, mai ales că nici la nivel central şi nici local astfel de tăieri nu s-au mai operat. Ceea ce se pune la cale arată continuitatea desăvârşită a PSD în a distruge ceea ce funcţionează, în a compromite instituţiile şi a hăitui bugetarii prin astfel de metode menite să acopere fărădelegile şi contractele oneroase care au secătuit bugetul CJ în ultimii 4 ani”, a transmis Alexandru Muraru, prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, într-un comunicat de presă.

Social democratul Maricel Popa, președinte al Consiliului Județean Iași, răspunde că tabloul prezentat de liberali este fals și că reprezentanții PSD nu vor aproba niciodată concedierea personalului din instituțiile subordonate.

„Este o minciună. Liberalii fac referire la o reglementare în functionarea acestor instituții. E o propunere de reglementare a unor situații de funcționare, care nu înseamnă că va fi votată în plenul Consiliului Județean. PSD nu va vota niciodată ca oamenii să fie concediați”, a spus Maricel Popa pentru G4Media.

Liderul Consiliului Județean Iași admite că se confruntă cu dificultăți financiare, dar spune că s-au operat modificări la bugetul de investiții și că până în prezent nu a fost nevoit să ia decizia de a tăia salariile, cum de pildă s-a întâmplat în cazul Consiliului Județean Cluj (unde s-a dispus diminuarea salariilor funcționarilor instituției administrației județene cu 20%).

„Am luat de la investiții, am mutat pe funcționare și până acum ne-am descurcat. Vedem ce urmează. Sigur că este foarte dificil. Pentru că avem cheltuieli imense. 20% din bugetul îl direcționăm sistemului de asistență socială și protecția copilului. Avem cel mai mare centru de copii din țară în grijă. Nu-i putem lăsa. Dar voi căuta soluții să ne descurcăm, fără să fie nimeni afectat”, a comentat Maricel Popa.

El le-a reamintit liberalilor că Iașiul n-a primit aproape nimic la ultima rectificare bugetară operată de Guvernul condus de liberalul Ludovic Orban:

„Domnul Orban ne-a dat zero lei. Speram și eu să primim acolo măcar de-un pachet de biscuiți, dar chiar zero lei am primit. Unele primării din Iași au mai primit, așa, cât pentru o legătură de ridichi și de ceapă. În rest nimic”

 

Sursa Foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

    • @Vasile
      De ce nu iesi in fata blocului cu o portavoce sa strigi tăiați pensiile speciale.
      Aduc si eu o toba dacă te aud.

  1. Daca nici in al 12 lea ceas nu vor renunta la pensionarii(cei care fac cumul pensie+salariu) angajati in administratiile publice locale, invatamant etc insemana ca ne meritam soarta!

  2. Iaşiului….

  3. Cum plm sa te cheme maricel…

  4. Normal, penelezde se opune minimalizarii institutiilor de stat, doar provine din acelasi tata iliescian ca pezdeu, feseneu !
    Hai la gropa de gunoi a Istoriei cu voi, langa peneteu !

  5. Liberalii din Iași? Adică trupa lui Fenechiu și Alexe, cei care au vopsit „liberal” pe mafiotul roșu Chirica Mihaii? Înhitați cu avocata mefioților pe nume Alina Gorghiu, un Ciordache cu fustă ?
    Păi aștia sunt uslași înrăiți la ciolan, niște politruci dintre cei care au confiscat sigla PNL. La niște slugoi ca ăștia, Orban nu le va da nici măcar un scuipat.