G4Media.ro

Iaşi: Restaurantele ar putea fi reînchise din 5 octombrie, din cauza numărului…

Iaşi: Restaurantele ar putea fi reînchise din 5 octombrie, din cauza numărului mare de infectări cu Covid

Intrarea în restaurante, cafenele şi sălile cu jocuri de noroc ar putea fi interzisă în municipiul Iaşi începând cu 5 octombrie, dacă rata infecţiilor cu noul coronavirus nu scade sub 1,5 la mia de locuitori, potrivit unui avertisment al autorităților locale, citate de Agerpres.

„Atragem atenţia că dacă va fi depăşit acest prag, începând cu data de 5 octombrie, conform prevederilor legale, va fi necesară dispunerea unor măsuri şi în ceea ce priveşte această localitate, respectiv: suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi.

În urma şedinţei de luni a CJSU, decizia se aplică în comunele Bârnova, Heleşteni, Holboca şi Horleşti, unde s-a dispus şi suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale.

În aceeaşi şedinţă a CJSU s-a dispus reluarea activităţilor de acest tip în comunele Rediu şi Tomeşti, unde rata cumulată a cazurilor pozitive Covid-19 a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori.

Foto: Pexels,com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Au trecut alegerile, gata cu golaneala!
    Ne revedem in decembrie la urmatoarea descrestere a cazurilor de covid.

  2. Criteriile inventate de guvern peste 1, 1.5, 3 la mie ca sa inchida orase, sate, pacanele, scoli etc. sunt nestiintifice si mult prea relaxate. Ma mir ca nimeni din lumea academica nu reactioneaza. Avem si acolo oameni fara coloana, sunt sigur….

    Vedeti criteriile europene, de peste 50 la 100.000 sau 100 la 100.000. Pe guvern scrie mare „nu ne pasa cati mor, important e sa para ca e sub control”. Cati mor acum? 30-50 pe zi, deci 300-500 la 10 zile, aprox 1000-1500 pe luna. Toti romani, toti ar trai inca multi ani fara aceasta boala, toti sau cei mai multi cu taxele platite…

    Deci…. criterii facute de incompetenti.

  3. Gata, au trecut alegerile!!!! Se inchide din nou tara!!!! Pana pe 5,6 decembrie o sa stea lumea din nou la arest la domiciliu. Multumim PNL, dar mai ales liderului suprem Klaus!!!! Sau mai bine zis Pinnochio.!!!!