G4Media.ro

EXCLUSIV Iașul vrea să găzduiască o fabrică Volkswagen. Locația – terenurile fostului…

Conferinta de Presa FORTUS- UN NOU INCEPUT;

EXCLUSIV Iașul vrea să găzduiască o fabrică Volkswagen. Locația – terenurile fostului combinat Fortus sau un nou parc industrial

România este în competiție cu Bulgaria și Turcia pentru o fabrică a grupului Volkswagen, potrivit unei publicații germane. Județul Iași este luat în calcul de autoritățile române pentru o eventuală investiție, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a declarat pentru G4Media.ro că o CJ vrea să preia 80 de hectare de teren din platforma industrială Fortus pentru a le pune la dispoziția Volkswagen. Și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat pentru G4Media.ro că Primăria poate pune la dispoziție peste 20 de hectare de pe platforma industrială pe care le deține.

”Avem discuții cu Casa de Insolvență Transilvania, care este administratorul judiciar al companiei Fortus Iași, pentru a prelua la Consiliul Județean 80 din cele 120 de hectare deținute de companie. E un proces complicat, trebuie și acceptul Autorității de Administrare a Activelor Statului, care e acționar, noi discutăm la guvern de acest lucru”, a declarat Maricel Popa pentru G4Media.ro.

Șeful CJ Iași a mai spus că instituția are și o altă opțiune dacă nu va ajunge la o înțelegere cu Fortus: achiziționarea de teren din comunele limitrofe, cu fondurile Consiliului Județean, pentru realizarea unui parc industrial.

”O companie precum Volkswagen sau Skoda ar avea acces la resursa energetică în ambele cazuri, fie terenurile de la Fortus, fie terenurile achiziționate din comunele limitrofe. În plus, în județ există deja un ecosistem de companii care produc componente pentru industria auto, plus că există Universitatea Tehnică și un surplus de forță de muncă”, a mai declarat Maricel Popa.

Mihai Chirica a spus pentru G4Media.ro că autoritățile locale vor trimite grupului Volkswagen o scrisoare în care vor enunța interesul pentru găzduirea investiției. ”Pe lângă disponibilitatea fizică a halelor și terenurilor deja existente, în oraș există o rețea de licee și școli tehnice care furnizează forță calificată de muncă, plus forța de muncă disponibilizată de la combinatul Fortus și pe care știm cum să o aducem înapoi”, a declarat primarul.

”Ar trebui însă ca și guvernul să ajute prin asigurarea unui regim fiscal favorabil”, a mai spus Chirica.

Reamintim că pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Publicaţia germană Automobilwoche, citată de Agerpres, a anunțat că posibilele locaţii sunt România, Bulgaria şi Turcia.

Fortus Iași a fost un combinat de utilaj greu, intrat în insolvență și aflat acum într-o situație critică.

Foto: Sediul Fortus Iași (Agerpres / Gabriela Badea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. E gata autostrada?

  2. sa nu ne facem iluzii, sunt lucruri mai importante in tara asta mai intai legea amnistiei si gratierii pentru ca pe strazi nu sunt suficienti talhari si violatori, iar coruptii si condamnatii trebuie si iertati sa poate fura si in continuare, mai e cu legile justitiei cu mcv si venetia de „aranjat”, sa se curete draknea de pacate si apoi poate, daca nu e suparat pe Iasi ca l-a criticat, prin chirica si proteste, atunci prin anul 2100 …

  3. Fara autostrada nu vine nimeni la Iasi, asta sa va fie foarte clar.

    • Corect. Timiș, Arad, Bihor se invecineaza cu autostrăzile ungurești. La ce infrastructura avem acum, VAG ar greși sa opteze pentru alte județe decât cele din vestul tarii.

    • Corect subscriu. Să nu mai visăm. Moldoveni și voi ati votat masiv psd, acum in loc de volskwagen aveti nr.de inmatriculare suedeze de la psd-iști.

  4. Dupa prabusirea GM, Volkswagen isi salveaza temporar liniile pe benzina si motorina.

  5. Nu o sa ii lase PSD u’, să nu se deștepte prea mult locuitorii din zonă…
    La Cluj au zis că își fac singuri spitalul, dar PSDu’ o ține langa că știe el mai bine, că îl face el…la sfântu’ așteaptă…
    După cum zicea Șova la un moment dat, nu o sa le facă moldovenilor nici autostradă, că o să le crească salariile…
    PSDul se poate încadra lejer la subminarea economiei naționale, sunt mult mai multe oportunități pierdute de țară în ultimii doi ani. înafara că nu vin investitori noi, mai pleacă și din cei vechi-exasperati de ce se întămpla in țara asta…

  6. Sa vedem acum autoritatile PSD-iste si nu numai, cat de competente sunt . Acum vom vedea daca interesul cetateanului pe termen lung primeaza in fata gainariilor politicianiste, indiferent de culoare .
    Daca cei de la VW vor poposi la Iasi, poate va constitui un imbold pentru demararea autostrazii sau a unui aeroport pentru marfuri… (O idee mai veche a fostului cancelar Gerhard Schroder….) ” Un sut in fund – un km de autostrada inainte” … Asadar cate suturi trebuie sa primim ca sa realizam ceva ?
    Sa auzim de bine !

  7. IASUL??? Cred ca corect sa scrie si se pronunta IASIUL…

  8. sa dea dumnezeu sa fie Iasiul. Imi este frica putin de calitatea unora dintre noi, dar… se va regla pe parcurs. Oricum, in Iasi este o elita, superioara celei de bucale. Plus ca ar veni si din Moldova cei mai calificati. Transportul masinilor noi se poate face si pe cale ferata cu putina investitie. Dat CFR chiar si de pomana la nemti sa vedeti ce iese

  9. Daca era autostrada care sa duca pana acolo, VW era deja acolo.
    Ar mai fi o solutie si anume sa semeneze guvernul ca pana in 2022 va termina autostrada moldovei care eventual sa se lege de A1, dar avand in vedere cazul Dacia….cred ca Iasul nu are nici o sansa.
    Vestul e mai atractiv avand autostrada care iasa direct in Ungaria.

  10. Nu vine VW, vine AG: amnistia si gratierea! Sa nu mai vorbim de lipsa infrastructurii! Borfasii psd alde udmr pnl au alte planuri!