Iașiul construiește un aeroport de trei ori mai mare/ Compania austriacă Strabag a câștigat licitația în valoare de 327,9 milioane de lei
Conducerea Aeroportului Iaşi a finalizat, marţi, procedura de achiziţie în urma căreia a fost desemnată firma care se va ocupa de construirea noului terminal de pasageri, investiţia ridicându-se la aproximativ 327,9 milioane de lei, fără TVA.
În urma evaluării celor trei oferte, a fost selectată SC Strabag SRL, cu 12 subcontractanţi, compania austriacă obţinând punctajul cel mai mare.
Contractul, în valoare de aproximativ 327,94 milioane de lei fără TVA, vizează servicii de proiectare, elaborarea documentaţiei tehnice şi execuţia lucrărilor.
Celelalte două asociaţii înscrise la licitaţie au la dispoziţie zece zile pentru a depune eventuale contestaţii.
Investiţia va fi realizată din fonduri europene şi urmează să fie terminată în decembrie 2023.
Noul terminal va avea o suprafaţă de trei ori mai mare decât actualul, 31.210 metri pătraţi. Capacitatea de procesare va fi de 3,3 milioane pasageri pe an. Realizarea terminalului presupune inclusiv reconfigurarea drumului de acces spre aeroport, dar şi modernizarea actualei parcări de autoturisme.
„Încă o etapă din acest demers a fost finalizată astăzi. Practic suntem tot mai aproape de ceea ce ieşenii aşteaptă de multă vreme: un aeroport modern şi mai mare, dotat cu tot ce e nevoie, care să ofere servicii de cea mai bună calitate. Avem un câştigător cu care urmează să semnăm în curând contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, avem şi banii necesari pentru ca proiectul nostru să poată fi pus în practică. Suntem nerăbdători să dam startul celui mai mare proiect de modernizare a aeroportului, care va aduce plusvaloare întregii noastre comunităţi”, a declarat Romeo Vatră, director general provizoriu al Aeroportului Iaşi.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a afirmat că proiectul de modernizare a aeroportului este una din cele mai mari investiţii derulate în judeţul Iaşi.
„Încă de când ne-am asumat acest proiect, a existat o coordonare a eforturilor din partea tuturor actorilor implicaţi. Atât noi, la Consiliul Judeţean, cât şi echipa aeroportului ne-am dedicat complet pentru ca acest proiect să fie realizabil, iar faptul că am obţinut finanţarea şi am ajuns în etapa finalizării procedurii de achiziţie într-un timp record spune multe despre viitorul aeroportului. Va fi pilonul de dezvoltare a judeţului”, a precizat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.
sursa: News.ro, sursa foto: Aeroportul Iași
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.