G4Media.ro

Icon of the Seas, cea mai mare navă de croazieră nouă din…

sursa foto: captura video

Icon of the Seas, cea mai mare navă de croazieră nouă din lume, a plecat din portul Miami. Botezul vasului a fost făcut de Messi

Cea mai mare navă de croazieră din lume, Icon of the Seas, aparţinând companiei Royal Caribbean, a plecat sâmbătă din portul Miami (Florida), pentru călătoria sa inaugurală în Caraibe, în ciuda acuzaţiilor că ar fi neprietenoasă cu mediul înconjurător, relatează AFP conform News.ro.

Icon of the Seas, înmatriculată în Bahamas, are o lungime de 365 de metri, 20 de punţi, 2 805 cabine şi 40 de restaurante.

Este prima navă a gigantului american de croaziere propulsată cu gaz natural lichefiat (GNL), un combustibil fosil pe care industria îl prezintă ca o alternativă mai curată la păcura grea, dar care eliberează metan, un puternic gaz cu efect de seră.

Nava este dotată cu un sistem de transformare a deşeurilor în energie şi un altul de reciclare a apei de la bord, precizează Royal Caribbean, promiţând să reducă impactul acestui tip de navă asupra mediului, una dintre cele mai frecvente critici aduse industriei croazierelor.

În călătoria sa inaugurală în Caraibe, va vizita Basseterre, capitala statului Saint Kitts şi Nevis, înainte de a se îndrepta spre Charlotte Amélie, în Insulele Virgine americane, apoi spre insula privată Coco Cay din Bahamas, înainte de a se întoarce la Miami.

Icon of the Seas poate găzdui 5.610 pasageri şi 2.350 de membri ai echipajului. Împărţită în opt cartiere diferite, aceasta dispune de şapte piscine, nouă jacuzzi şi o cascadă de 17 metri înălţime.

Având 250.800 de tone, de cinci ori mai mare decât Titanicul, nava a fost construită la şantierul naval Turku din Finlanda.

Botezul navei, de marţi, la compania cu sediul în Miami, a fost făcut Lionel Messi, acesta apăsând pe un buton care a trimis o sticlă de şampanie în fuselaj.

Icon of the Seas înlocuieşte o altă navă a aceleiaşi companii, Wonder of Seas, ca fiind cel mai mare vas de croazieră din lume.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...