Ideologul ultranaţionalist rus Alexander Dugin îşi reiterează sprijinul faţă de Vladimir Putin după retragerea Rusiei din Herson: ”Suntem loiali lui Putin şi vom sprijini până la final operaţiunea militară şi Rusia”
Ideologul ultranaţionalist rus Alexander Dugin, considerat unul dintre cei mai mari susţinători ai ofensivei din Ucraina, a asigurat că îi rămâne loial lui Vladimir Putin, în pofida înfrângerii suferite de Moscova în oraşul ucrainean Herson. El a subliniat că va ”sprijini până la final operaţiunea militară” din Ucraina şi Rusia, relatează AFP, citată de News.ro.
”Occidentul (…) a început să răspândească o informaţie falsă conform căreia eu şi patrioţii ruşi ne-am îndepărtat de Putin de la predarea Hersonului şi am fi cerut demisia lui”, a afirmat Alexander Dughin pe contul de Telegram sâmbătă seara.
”Doliul ţinut pentru pierderea Hersonului este una dar relaţia noastră cu Comandantul suprem este alta. Suntem loiali lui Putin şi vom sprijini până la final operaţiunea militară (în Ucraina) şi Rusia”, a adăugat el.
Alexander Dughin a publicat, vineri, un mesaj separat în care părea să critice Kremlinul după pierderea Hersonului. El a afirmat că puterea rusă nu mai poate ”să mai cedeze încă ceva”, iar ”limita a fost atinsă”.
Pe baza acestui mesaj, centrul american de analiză Institutul pentru Studiul Războiului (”Institute for The Study of War”-ISW) a precizat că retragerea forţelor ruse din Herson a provocat ”o diviziune ideologică între personajele pro-război şi Vladimir Putin”, care ar eroda încrederea în preşedintele rus.
Alexander Dughin s-a apărat.
”Dacă avem vreo nemulţumire, aceasta este faţă de membrii elitei din conducere care deja fug şi îl trădează unul după altul pe Comandantul Suprem”, a scris el sâmbătă.
Ideologul a mai spus că societatea rusă trebuie să se mobilizeze ”spiritual şi ideologic” pentru a câştiga conflictul fără utilizarea armelor nucleare.
Retragerea din Herson, un oraş strategic din sudul Ucrainei, a fost susţinută public de alte personalităţi ruse care cer să fie aplicate cele mai radicale soluţii în Ucraina, în special liderul cecen Ramzan Kadîrov şi liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin.
Alexander Dughin, în vârstă de 60 de ani, promovează de multă vreme ”neoeurasismul”, care cere ca lumea să fie eliberată de excesele occidentale prin ridicarea unui imperiu care se întinde din Europa până în Asia.
La sfârşitul lunii august, fiica sa, Daria Dughina, a fost ucisă într-un atentat în care a explodat o bombă lângă Moscova, atac atribuit de Rusia serviciilor ucrainene.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii