G4Media.ro

Ieșenii nu mai pot circula gratuit vinerea cu mijloacele de transport public…

Foto: Pexels.com

Ieșenii nu mai pot circula gratuit vinerea cu mijloacele de transport public / Primarul Chirica: ”În acest moment, fiecare leu contează” / Costurile acțiunii ”Vinerea Verde” erau de cel puțin 3 milioane de lei pe zi

Programul de gratuități, în zilele de vineri, pe traseele de transport public din municipiul Iași nu va mai fi prelungit, anunță Agenția de presă Rador.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că o zi de transport gratuit costă municipalitatea minimum 3 milioane de lei.

Edilul a mai spus că, lunar, costurile acestei inițiative depășesc 13 milioane și, în contextul venirii iernii, Primăria nu va mai putea susține proiectul.

„De la înființarea traseelor gratuite ‘Vinerea Verde’ am adus în discuție faptul că ele nu au decât un rol de marketing, de conștientizare a populației că există această formă de transport public. El nu trebuie să devină neapărat o gratuitate permanentă pentru a învăța viitorii noștri călători cu transportul public, astfel încât să putem renunța împreună la vehiculele de proprietate personală. Acesta este scopul principal pentru ‘Vinerea Verde’, nu este scopul de a aduce pierderi în continuare companiei de transport. În acest moment, fiecare leu contează, pentru că parcurgerea iernii este o tragedie din punct de vedere energetic. Lumea înțelege, mai mult sau mai puțin, că pentru fiecare leu consumat din energia electrică, statul român mai pune încă 4 ca să facă acel total de 5 lei. Dacă înmulțim acest lucru cu miliarde de lei o să vedeți că pe parcursul unei ierni să adună miliarde de euro compensări în energie, bani cu care cu cât consumăm mai mult, cu atât creăm o gaură mai mare la bugetele locale și naționale”, a declarat primarul Iașului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Foarte bine ca se scot aceste facilitati . Eu plătesc abonament de ani de zile si nu am nici o facilitate . Din contra , pierd . Din cele 7 luni cu 31 zile eu plătesc doar pe 30 zile abonament . Ce tot atâta facilitati ? Vrei sa beneficieze de transport ? Plătește. Nu , mergi pe jos , cu taxiul , cu bicicleta , etc . Dacă vrem să avem un transport cât de cât ok , sa luam toți bilet , abonament si compania sa ne asigure din acești bani mijloace de transport in comun moderne , la standarde actuale .

  2. Nu Chirica acorda aceasta facilitate ci iesenii care plătesc taxe,impozite și bilete ctp! Pensionarii,elevii și studenții care sunt 90/100 din alte localități au gratuitate! Ctp să facă publică o estimare a celor care plătesc transportul!!! .Sunt vreo 10 /100 „fraieri”care plătesc,restul sunt susținuți de noi,fraierii. Ce sume încasează ctp pentru servicii,știe cineva? Este secret de stat? Este o ecscrocherie nesimțită instaurată de alt „mare” primar,simirad,pentru voturi!