G4Media.ro

”If he wins”. Revista Time prezintă un program care dă fiori dacă…

Photo by NICHOLAS KAMM / AFP

”If he wins”. Revista Time prezintă un program care dă fiori dacă Trump câștigă. ”Preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume”

Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat ”If he wins” (”Dacă câştigă”) ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori, transmite News.ro.

Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump, judecat în prezent în primul proces penal împotriva unui fost preşedinte american la New York, în dosarulStormy Daniels, a acordat două interviuri revistei Time, care a publicat marţi un material în care prezintă ce vrea să facă miliardarul într-un eventual al doilea mandat la Casa Albă.

Revista cataloghează acest proiect al unui al doilea mandat drept ”preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume”.

TABERE DE IMIGRANŢI FĂRĂ ACTE ŞI EXPULZARE

Acesta este vârful de lance al campaniei lui Donald Trump.

În cazul în care va fi ales, miliardarul va face din expulzarea în masă a migranţilor unul dintre primele sale obiective.

Este vorba despre aproape 11 milioane de oameni.

”Trump mi-a spus că va fi pregătit să construiască tabere de detenţie a imigranţilor şi să desfăşoare armata americană atât la frontieră, cât şi înăuntrul ţării”, scrie jurnalistul Time.

”Garda Naţională (un corp de armată al statelor) ar trebui să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu, voi folosi armata”, adică trupe federale, declară Donald Trump.

Când revista îi atrage atenţia că armata nu poate fi desfăşurată împotriva civililor, el răspunde că ”ei, bine, ăştia nu sunt civili. Sunt oameni care nu sunt legal în ţara noastră. Aceasta este o invazie a ţării noastre. O invazie cum nicio ţară n-a cunoscut probabil mai înainte”.

CONTROLUL FEMEILOR ÎNSĂCRINATE

În urma primului său mandat, unii observatori n-au ezitat să observe anumite asemănări cu capodopera lui Margaret Atwood ”The Handmaid’s Tale” (”Povestea cameristei”).

Planul său împotriva avortului în America alimentează această comparaţie.

Candidatul republicanilor a sugerat că ar putea lăsa statele să supravegheze femeile însărcinate, pentru a aplica legile avortului.

”Cred că ei (statele) ar putea s-o facă”, a declarat el, după ce Curtea Supremă şi-a abrogat propria hotărâre ”Roe v. Wade” care consacra dreptul constituţional al avort.

Aproximativ 20 de state americane au interzis ulterior avortul în totalitate sau parţial.

”Nu contează dacă mă simt eu în largul meu sau nu (din această cauză). Asta n-are nicio importanţă, pentru că statele sunt cele care vor lua deciziile”, a adăugat el.

FOLOSIREA JUSTIŢIEI ÎN RĂZBUNAREA ÎMPOTRIVA LUI BIDEN

În cazul în care Donald Trump va ajunge din nou în Biroul Oval,Joe Biden are de ce să-şi facă griji, pentru că adversarul său politic vrea să se răzbune, în contextul în care este inculpat în patru procese penale.

Aceasta este o situaţie fără precedent în istoria Statelor Unite.

Întrebat de jurnalistul de la Time dacă intenţionează ”să se ia” de Biden dacă e reales, Trump îi răspunde că ”asta depinde de ce se întâmplă cu Curtea Supremă”.

Cei nouă judecători – dintre care trei au fost numiţi de către Donald Trump – dezbat în prezent o imunitate pe care acesta o pretinde ca fost preşedinte, care l-ar putea ajuta să scape unele procese penale.

”Dacă spun că un preşedinte nu beneficiază de imunitate, atunci Biden, sunt sigur, va fi urmărit pentru toate crimele sale”, declară Donald Trump.

Time evocă temeri cu privire la oo instrumentalizare a justiţiei în scopul unei răzbunări personale.

Această îngrijorarea persistă în urma interviului, în contextul în careDonald Trump spune că ar putea să-i concedieze pe procurorii americani care-i refuză ordinele de a urmări pe cineva.

Acest lucru ar încălca în picioare ”o tradiţie a aplicării independente a legii care datează de la înfiinţarea Americii”, scrie jurnalistul.

”Depinde de situaţie”, precizează Trump.

GRAŢIEREA ADMINISTRAŢIEI

Donald Trump s-ar putea graţia în unele dosare federale şi intenţionează s-o facă şi pentru cele 800 de persoane care au pledat vinovate sau au fostă gpsite vinovate în luarea cu asalt a Capitoliului la ianuarie 2021, în urma unui discurs incendiar pe care l-a susţinut.

Între alte puncte abordate în interviu, rezumate de jurnalist, candidatul republicanilor are în vedere ”să nu ajute un aliat atacat în Europa sau în Asia dacă consideră că ţara respectivă nu plăteşte suficient pentru propria sa apărare”.

”El ar goli funcţia publică americană, ar desfăşura Garda Naţională în oraşele americane după cum pofteşte, ar închide biroul de pregătire împotriva pandemiilor de la Casa Albă”, enumeră jurnalistul.

În privinţa administraţiei sale, Donald Trump vrea să se înconjoare numai cu oameni care l-au susţinut după ce a fost înfrânt în 2020 şi care susţin în continuare falsa sa afirmaţie potrivit căreia i-au fost furate alegerile.

Jurnalistul în întreabă ”nu vedeţi de ce numeroşi americani consideră aceste discursuri despre dictatură contrare princiiplor noastre celor mai scumpe?”.

Donald Trump îl lasă perlex.

”Cred că mulţi oameni iubesc această” atmosferă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Dacă zice că oamenii iubesc dictatura și participă la alegeri și câștigă, ce vreți mai mult?

  2. Donalt Trump viseaza la cai verzi pe pereti. E clar ca omul poseda un creier cu o gandire simplista care nu poate gasi solutii la problemele complexe pe care le ridica conducerea unei super-puteri mondiale. Sa vrei sa ramai singura super-putere mondiala dar fara sa plateti pretul pt asta e o iluzie trista. Pai daca SUA ameninta Europa, Coreea de Sud sau chiar Japonia ca nu le va mai oferi protectie militara, ce credeti ca vor face acele tari in momentul urmator? Vor sacrifica Ucraina, vor face niste deal-uri uriase cu Rusia si China, gazul si petrolul rusesc vor incepe din nou sa curga in Germania a carei industrie va dudui si va exporta din Rusia pana in Canda si din Africa pana in Amercia de Sud, iar Trump se va uita la SUA cum intra intr-o izolare tot mai accentuata fiind complet ignorata si de fostii aliati dar mai ales de rivali precum China. Relatiile astea geopolitice nu sunt o taraba cu hamburgeri unde strigi la oamenii strazii ca daca nu platesc pretul intreg nu le dai mancarea. Hai sa fim seriosi. Hai sa ne uitam un pic in istorie.

    • Nu e chiar asa. Pana la urma americanii nu sunt obligati sa rezolve toate problemele globului pe banii lor. Nu e prima data cand se izoleaza, au facut-o si in WWI si WWII pana la un punct. Iar diferendele sunt prea mari intre tarile democratice si cele dictatoriale ca sa existe o colaborare si oricum cu Rusia si China colaborarea nu poate fi decat de subordonare. In momentul in care tarile democratice vor incerca sa schimbe macazul, vor fi amenintate si santajate cu invazia. Costurile SUA cu apararea sunt imense datorita rolului lor mondial. Cat timp crezi ca vor mai putea suporta aceste costuri ? La un moment dat economia americana nu va mai putea sustine aceste costuri si vor trebui sa se retraga incet, incet de la conducerea lumii.

    • Mas,pana in acest moment al istoriei americanii nu si-au tradat aliatii in toata istoria lor. Dar probabil e momentul pentru primul republican care da democratia pe autocratia sovietica. Atata timp cat a incercat o lovitura de stat in cea mai importanta democratie a Planetei,de ce un republican nu ar sustine sovieticiii in conflictul cu Europa? Americanii nu au fost obligati nici in WW1 nici in WW2 dar totusi au trimis multi bani si multi soldati americani in sustinerea democratiei,dar acum diliul de Trump ar vrea taxa de protectie pentru asta. Adica se pisha pe toate sacrificiile americane in Europa(surprinzator fara facturare).

    • @ Mas – E o mare eroare ce spui tu acolo. Economia americana nu sustine si nici nu a sustinut vreodata nimic, dar absolut nimic pe gratis. Economia americana are numai si numai de castigat daca isi mentine si sustine aliatii traditionali. Avand in vedere interesele economice, ajutorul dat poate fi trecut la investitii. Da, probabil ca ar putea sa intoarca spatele democratiei traditionale si sa faca ce? Sa incerce aliante economice cu rusia si china? Pentru ca treaba cu izolarea nu functioneaza, sa fim seriosi, mare parte din economia infloritoare a SUA se bazeaza pe export-import, nicio tara cu economie functionala nu trece brusc la izolare, asta ar insemna declin total.

    • @Kafka Economia americana e self-sustained. Nu exporta asa mult precum Germania, Japonia si China, o mare parte din ceea ce produce este consumat in interiorul tarii, au resurse enorme si nu au nevoie de importuri de resurse. Per total, SUA nu depinde de altii. Este un mare importator de bunuri produse de altii nu pentru ca nu ar putea sa le produca ci pentru ca dpdv al costurilor e prea costisitor sa le produci in SUA. De aceea ei pot decide oricand cine ce si cat poate importa in SUA. Nici China, nici Germania, nici Japonia si nici alti mari exportatori nu pot supravietui cu piata interna lucru pe care americanii il pot face fara probleme.

  3. Asistăm la o perioadă deloc ușoră a istoriei moderne, anume: țările conduse de autocrați și dictatori se unesc pentru a mai transforma o țară democrată prin imixtiuni în alegerile DEMOCRATE, inhibând în același timp orice scânteie democrată în țările lor. Ruzzia la pus odată pe Trump președinte, practic a fost singurul președinte pentru care s-a chefuit la kremlin după alegerile din SUA.