Iga Swiatek face încă un pas spre trofeul de la Roland Garros: Poloneza merge în sferturi după abandonul lui Ţurenko
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial şi deţinătoare trofeului, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a câştigat cinci din cele şase ghemuri ale partidei cu Lesia Ţurenko, înainte ca ucraineanca să abandoneze, transmite Agerpres.
Ţurenko (34 de ani) a decis să renunţe după 30 de minute de joc, în momentul în care Swiatek conducea cu 5-1 în primul set, după ce acuzat probleme de respiraţie şi ameţeli, solicitând intervenţia medicului, care i-a luat tensiunea.
„Aş putea spune că am ceva ca Rîbakina, un virus sau ceva asemănător”, a declarat ulterior Ţurenko, referindu-se la forfait-ul kahazei Elena Rîbakina, numărul 4 mondial, sâmbătă, chiar înaintea meciului său din turul al treilea.
„Nu m-am putut antrena ieri (duminică), iar astăzi (luni) a fost dificil să mă încălzesc, dar am sperat că mă voi simţi ceva mai bine după începerea meciului. Din păcate, situaţia s-a înrăutăţit, aşa că a trebuit să renunţ”, a adăugat ucraineanca.
Iga Swiatek o va înfrunta în turul următor pe jucătoarea americană Coco Gauff, într-o reeditare a finalei de anul trecut a competiţiei pe zgură din capitala Franţei.
Gauff a a trecut, tot în cursul zilei de luni, cu 7-5, 6-2, de Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, după aproximativ o oră şi jumătate de joc.
Conform site-ului WTA, este pentru a doua oară în Era Open (începând din 1968) când va fi o reeditare a finalei de la Roland Garros în sferturile de finală ale ediţiei următoare, după ce americanca Chris Evert a învins-o pe românca Virginia Ruzici în finala Internaţionalelor Franţei din 1980, iar apoi a câştigat şi revanşa din sferturile de finală la ediţia din 1981. Virginia Ruzici a fost campioană la Roland Garros în 1979.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank