G4Media.ro

Igor Dodon: Alexandr Stoianoglo, președintele poporului, este adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale…

Foto: Igor Dodon si Vladimir Putin la parada militara din Moscova (Sursa: Președinția Moldovei)

Igor Dodon: Alexandr Stoianoglo, președintele poporului, este adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale din Moldova

Igor Dodon, președintele partidului pro-rus PSRM din Republica Moldova, a declarat luni că Alexandr Stoianoglo, candidatul pe care l-a susținut și care a pierdut alegerile prezidențiale în fața Maiei Sandu, ar fi ”adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale din Moldova”.

”Maia Sandu este un președinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii și susținătorii ei din străinătate. Poporul Moldovei se simte trădat și jefuit”, a mai spus Dodon.

Dodon susține că votul a fost viciat de ”reducerea nejustificată a secțiilor de vot, blocarea accesului alegătorilor, agitație electorală în ziua tăcerii și în ziua alegerilor, și alte nereguli în mai multe țări, inclusiv sute de cazuri de falsificare intenționată, dispariția urnelor de vot. Astfel, sute de mii de cetățeni ai țării nu și-au putut exercita dreptul la vot, ceea ce explică diferența finală de voturi”.

El nu a furnizat însă dovezi pentru nici una dintre acuzații și a trecut complet sub tăcere cumpărarea de voturi pentru Stoianoglo.

În plus, Dodon a anunțat că ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova nu recunoaște votul din secțiile din străinătate, datorită căruia Sandu a fost declarată învingătoare”.

În final, liderul PSRM a făcut referire la viitoarele alegeri parlamentare din 2025.

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova cu peste 55%. Votul din diasporă a fost decisiv, adversarul său, Alexandr Stoianoglo, având mai multe voturi pe teritoriul țării.

Postarea integrală a lui Igor Dodon:

”PSRM: Alexandr Stoianoglo, președintele poporului, este adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale din Moldova
Maia Sandu este un președinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii și susținătorii ei din străinătate. Poporul Moldovei se simte trădat și jefuit.
În acest context, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care l-a promovat pe adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, declară:
1.Alegerile prezidențiale recente, în special votul în regiunea transnistreană și la secțiile de votare din străinătate, nu pot fi considerate o exprimare liberă și democratică a voinței poporului. Ne-am confruntat cu reducerea nejustificată a secțiilor de vot, blocarea accesului alegătorilor, agitație electorală în ziua tăcerii și în ziua alegerilor, și alte nereguli în mai multe țări, inclusiv sute de cazuri de falsificare intenționată, dispariția urnelor de vot. Astfel, sute de mii de cetățeni ai țării nu și-au putut exercita dreptul la vot, ceea ce explică diferența finală de voturi.
2. Observatorii internaționali au raportat, încă din primul tur, cazuri masive de utilizare a resurselor administrative de către autorități, mobilizarea forțată a angajaților din sectorul public, accesul inegal al candidaților la mass-media și monopolul exercitat de președintele în funcție asupra mass-mediei.
3. Chiar și în aceste condiții, Maia Sandu a pierdut pe plan intern. Alexandr Stoianoglo, președintele poporului din Moldova, a obținut adevărata victorie la alegerile prezidențiale. 51,19% dintre cetățenii Moldovei – oameni care muncesc, primesc pensii, plătesc taxe, își cresc copiii și trăiesc aici – au votat pentru el. Majoritatea cetățenilor Moldovei s-au exprimat împotriva politicilor actualei guvernări.
4. Maia Sandu a devenit „președinta diasporei.” Partidul Socialiștilor din Republica Moldova nu recunoaște votul din secțiile din străinătate, datorită căruia Sandu a fost declarată învingătoare.
5.Astăzi a devenit clar că în Moldova nu pot avea loc alegeri libere și corecte fără respectarea regulilor minime de desfășurare a campaniilor electorale, specifice pentru țările democratice: depolitizarea Comisiei Electorale Centrale, a Curții Constituționale, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, a televiziunii publice, a Curții de Conturi și a altor instituții de stat. Partidul Socialiștilor va negocia cu alte forțe politice și cu societatea civilă pentru a elabora o strategie comună de depolitizare a instituțiilor statului și asigurarea unor condiții egale în campaniile electorale.
6.Partidul Socialiștilor adresează mulțumiri sincere tuturor cetățenilor din țară și din afara ei, care și-au demonstrat responsabilitatea civică și au susținut victoria în Moldova a candidatului unic al forțelor de opoziție, președintele poporului, Alexandr Stoianoglo. Vom apăra interesele fiecărui locuitor al Moldovei, ale fiecărui raion și municipiu, care și-au exprimat voința și au făcut o alegere liberă.
„Moldova decide” a fost sloganul campaniei noastre. Locuitorii Moldovei au luat o decizie pe 3 noiembrie 2024, exprimând dorința de a schimba această guvernare. Locuitorii Moldovei vor lua o decizie definitivă și la viitoarele alegeri parlamentare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Cand te numesti dodon inseamna ca ai un intelect pe masura