G4Media.ro

Igor Dodon îi ia apărarea apărarea unui controversat coleg de partid în…

Igor Dodon îi ia apărarea apărarea unui controversat coleg de partid în cazul acuzațiilor de hărțuire sexuală de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova

Liderul PSRM, Igor Dodon, i-a luat apărarea colegului său Vladimir Golovatiuc, fost ambasador al Republicii Moldova, rechemat de la post pentru presupuse acte de hărțuire sexuală a unei angajate a Ambasadei Republicii Moldova.

„A fost o înscenare a actualei guvernări pentru a-l revoca pe Golovatiuc din funcţie. Ştiu că persoana care acuză că ar fi hărţuită a mai fost implicată şi în alte scandaluri. Actuala guvernare operează cu astfel de metode pentru a elimina persoanele incomode. Şi nu este vorba doar de ambasadori, vedem care este comportamentul guvernării şi în raport cu unele instituţii media care au susţinut această guvernare, sunt sigur că vor continua în acelaşi ritm”, a spus Igor Dodon în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune PublikaTV.

El a mai spus că nu se pune problema excluderii lui Golovatiuc din partid și l-a calificat pe acest drept un profesionist.

Am discutat cu Vladimir Golovatiuc după izbucnirea acestui scandal și el ne-a rugat să nu intervenim. El a revenit în Republica Moldova, dar nu există încă nicio claritate asupra faptului dacă el se va mai regăsi sau nu în echipa noastră. Este unul dintre cei mai buni economişti din Republica Moldova. În 2019, când eram la guvernare cu PAS, ei chiar ne-au propus să examinăm candidatura lui Golovatiuc pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale”, a mai spus Dodon.

Golovatiuc a fost numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova la Moscova în decembrie 2020. La numai câteva luni, în timpul mandatului său au izbucnit mai multe scandaluri. Ultimul dintre acestea este legat de pretinsa hărțuire a unei subordonate de către Golovatiuc care deținea calitatea de ambasador.

El ar fi chemat-o pe angajată la el acasă sub un pretext fals. Golovatiuc ar fi așteptat-o gol la el în apartament, astfel că angajata s-a speriat și a încercat imediat să fugă.

„El m-a invitat la reședința dumnealui, care este amplasată în incinta ambasadei. Când eu am intrat, dumnealui nu avea haine pe el. El m-a întrebat dacă eu știu cum el ar trebui să se îmbrace, după care a încercat să mă cuprindă și m-a întrebat: cum să meargă într-o stare atât de excitată, cum să iasă din casă când trebuie «calmat». Eu m-am eschivat și am reușit să fug din reședință. Îndată după cele întâmplate, eu am anunțat colegul de la ambasadă, dar și organele poliției din Rusia. Mă aflam într-o stare de șoc, într-o stare de nervozitate maximă, profund rușinată de ceea ce mi s-a întâmplat. Este inadmisibil acest lucru”, a declarat femeia.

„Sunt urmărită cu priviri de către colegii mei din ambasadă. Dumnealui a răspândit informații denigratoare despre mine, atât în Rusia, cât și la Chișinău. A declarat că eu sunt o femeie «cu responsabilitate socială scăzută», că am avut comportament inadecvat, că l-am provocat, l-am hipnotizat. Toate aceste minciuni el le spune la Guvern, la MAEIE, la Parlament. Eu mă întorc din misiune cu o pată mare provocată de dumnealui”, menționează femeia.

Golovatiuc a respins acuzații, dar MAEIE l-a rechemat de la post. Ministerul a precizat că este interzisă o astfel de practică.

Foto: Fostul ambasador al Republicii Moldova și fost deputat PSRM, Vladimir Golovatiuc. Sursa/Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doi boșorogi denili, impotenți din toate punctele de vedere, dar care visează la ce nu au avut niciodată… Pashol bă, na rasia!!!