Igor Dodon, șeful majorității din Parlamentul Moldovei, exclude alegerile anticipate și referendumul pentru demiterea președintei Maia Sandu
Igor Dodon, președintele partidului pro-rus PSRM și liderul de facto al majorității din Parlamentul Republicii Moldova, a exclus declanșarea de alegeri anticipate și a spus că singura soluție pentru criza politică este învestirea rapidă a unui nou guvern.
În plus, el a exclus declanșarea unui referendum pentru demiterea președintei Maia Sandu, idee lansată chiar de aceasta în urmă cu o zi.
„Nu va fi nici referendum, nici anticipate. Alegeri, teoretic pot fi, dacă noi o să avem dialog, dacă o să stabilizăm situația, cu Guvern temporar, și după aceea o să mergem la anticipate. Dar ca să mergi la referendum care-i sensul? Să cheltui peste 100 de milioane de lei ca să revenim la situația care suntem. Am văzut că cineva ne împinge pe noi, pe socialiști, că hai, lansați procedura de scoatere din funcție prin referendum. Dar pentru ce?”, a declarat Dodon, citat de Agora.md.
Context. Curtea Constituțională a declarat marți neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, din 11 februarie curent, privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, transmite Radio Chișinău. Curtea a admis parțial sesizarea depusă de deputații din Partidul Socialist, pro-rus.
Maia Sandu voia ca, prin re-desemnarea Nataliei Gavriliță după ce aceasta picase la primul vot din Parlament, să provoace și a doua cădere la vot a unui guvern propus, ceea ce ar fi putut declanșa alegerile anticipate.
Maia Sandu vrea să declanșeze alegerile anticipate după demisia guvernului Chicu, dat fiind că țara este acum într-o profundă criză politică: președinția e controlată de Maia Sandu (pro-europeană, pro-reforme), în timp ce majoritatea parlamentară e asigurată de alianța a două partide anti-reformiste și pro-ruse: Partidul Socialiștilor – controlat de Igor Dodon, și Partidul Șor – controlat de oligarhul Ilan Șor, dat în urmărire internațională în mai multe dosare de corupție.
Curtea Constituțională a decis că președintele și grupurile parlamentare trebuie să înceapă noi consultări pentru desemnarea unui nou candidat la postul de premier. (Foto: Igor Dodon / Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii