Igor Dodon și Viktor Orban se gratulează reciproc și pozează în apărătorii familiei tradiționale, după ce Guvernul de la Budapesta a adoptat o lege controversată
Liderul socialist și fostul președinte prorus al Moldovei, Igor Dodon, s-a arătat a fi pe aceeași lungime de undă cu premierul maghiar Viktor Orban, după ce în Ungaria a intrat în vigoare, începând de miercuri, o lege care interzice orice materialele sau informațiile pentru minori care ar putea fi considerate drept o promovare a homosexualității sau schimbării de gen. Legea a fost criticată dur de majoritatea liderilor europeni.
Reacția lui Dodon vine după ce Orban i-a trimis o scrisoare în care i-a mulțumit pentru sprijinul acordat legii din Ungaria.
„Îl felicit pe domnul Orban și poporul maghiar pentru adoptarea acestei legi, în ciuda barierelor impuse de unii lideri ai Uniunii Europene și a lobby-ului liberal din țara sa. Suntem unanimi în opinia că baza oricărei societăți este familia tradițională. Doar tatăl și mama trebuie să decidă cum să-și crească copiii. Mai mult ca atât, această chestiune nu este de competența unor „consilieri” străini”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Igor Dodon este un politician cu viziuni homofobe și un militant pentru familia tradițională, în încercarea populistă de a primi dividende politice în Republica Moldova.
„Valorile europene autentice sunt valorile Europei creștine. Civilizația noastră comună a fost creată pe temelia creștinismului. Anume pe baza valorilor tradiționale trebuie să fie crescuți copiii noștri”, a mai scris Dodon.
El a mai adăugat că PSRM va urma „exemplul prietenilor noștri din Ungaria, Rusia și alte țări europene și vom apăra valorile familiei noastre tradiționale în pofida oricăror constrângeri din țară sau din străinătate”.
Parlamentul European a dezbătut, miercuri, la Bruxelles situația respectării statului de drept în Ungaria și Polonia.
Eurodeputații au criticat Legea adoptată recent în Ungaria privind comunitatea LGBTQ și au cerut Comisiei Europene și Consiliului să intervină, inclusiv prin aplicarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.
Potrivit Articolului 7 din Tratatul UE, supranumit și „opțiune nucleară”, Consiliul European poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru.
„Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice. Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv,” se arată în textul documentului.
Prietenia Dodon-Orban via Moscova
Igor Dodon și Viktor Orban împărtășesc aceleași viziuni politice homofobe și populiste când vine vorba de drepturile comunității LGBT. De altfel, în timpul mandatului său prezidențial 2016-2020, Dodon a încercat o apropiere față de Ungaria.
Ungaria a fost singura țară din UE care a sprijinit mandatul prezidențial al lui Igor Dodon, iar Viktor Orban a venit într-o vizită la Chișinău în martie 2020, chiar înainte declarării stării de urgență în Republica Moldova.
Orban a promis la Chișinău consilieri unguri specializați să ajute Guvernul Ion Chicu, fost consilier al lui Dodon, fapt ce nu s-a mai întâmplat, precum și deschiderea unei linii de finanțare specială prin OTP Bank la Chișinău care să sprijine companii din ambele țări și să stimuleze cooperare bilaterală pe acest segment.
Foto: Igor Dodon dă mâna cu premierul Ungar, Viktor Orban, după o întâlnire avută la Budapesta pe 26 mai 2017. Sursa/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii