Îi vom da o şansă Angelei Merkel, promite noul lider al social-democraţilor germani
Congresul anual al Partidului Social-Democrat german (SPD) a validat vineri cu o largă majoritate prima conducere bicefală a formaţiunii, alcătuită din fostul ministru de finanţe al landului Westphalia-Renania de Nord, Norbert Walter-Borjans, şi deputata Saskia Esken, ambii reprezentanţi ai aripii critice faţă de continuarea „marii coaliţii” cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, dar fără să manifeste totuşi vreo intenţie clară de a rupe această coaliţie.
„Am fost şi sunt sceptică cu privire la viitorul acestei coaliţii. Dar cu această rezoluţie dăm coaliţiei o şansă realistă de a continua – nici mai mult, nici mai puţin”, a spus Saskia Esken în faţa delegaţilor la Congres, potrivit Reuters.
Celălalt co-lider, Norbert Walter-Borjans, a schiţat în discursul său o viziune a unei ţări mai echitabile social, mai puţin poluată, cu o industrie digitalizată şi un sistem educaţional modern.
După ce sâmbăta trecută au câştigat votul membrilor de partid, ei au fost validaţi şi de către delegaţii la Congresul ce se desfăşoară la Berlin, Walter-Borjans fiind acceptat de 89,2% din participanţi şi Saskia Esken de 75,9%.
Delegaţii vor vota şi o rezoluţie cu solicitările pe care social-democraţii le vor transmite cancelarului Merkel pentru a rămâne în continuare la guvernare alături de ea, cele mai importante fiind creşterea investiţiilor în infrastructură, creşterea salariului minim şi măsuri mai ambiţioase de protejare a mediului.
Intervenţiile celor doi noi lideri ai SPD, înainte puţin cunoscuţi publicului, au evidenţiat programul lor plasat mai la stânga, ei criticând politica economică a „datoriilor zero” susţinută de tandemul împotriva căruia au candidat la conducerea partidului, format din ministrul de finanţe Olaf Scholz şi Klara Geywitz.
Conservatorii afirmă însă că nu vor renegocia acordul de coaliţie convenit în 2018, dar cererile relativ modeste ale noii conduceri social-democrate ar putea permite evitarea unei confruntări între cele două forţe politice.
Alegerea noii conduceri a SPD vine după demisia precipitată a lui Andrea Nahles, prima femeie care a condus acest partid în istoria sa de peste 150 de ani, care se confruntă însă cu o scădere pronunţată de popularitate confirmată de eşecurile în rundele succesive de alegeri, în timp ce sondajele îl cotează în prezent la numai 13-15% din intenţiile de vot.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Facebook Angela Merkel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii