Ikea, acuzată că și-a spionat angajații din Franța. A început procesul
Procesul în care filiala franceză a companiei Ikea este acuzată că a instituit un sistem de supraveghere ilegală a angajaților săi a început luni în Franța, la Tribunalul din Versailles (un oraș din proximitatea Parisului), transmite La Stampa, citată de Rador.
Filiala gigantului suedez de mobilier – urmărită penal ca persoană juridică și reprezentată legal de administratorul său delegat și directorul financiar Karine Havas – riscă o amendă de până la 3,75 milioane de euro. Procesul implică 15 persoane, inclusiv manageri de magazine, agenți de poliție și foști directori, precum fostul CEO Stefan Vanoverbeke (2010-2015) și predecesorul său Jean-Louis Baillot.
Cazul, dezvăluit în 2012 de săptămânalul satiric „Le Canard Enchainé” și de portalul de anchete „Mediapart”, a fost denunțat de un sindicat și a dus la demiterea a patru directori ai companiei. Potrivit Procuraturii din Versailles, ancheta a scos la iveală existența unui „sistem de spionaj” asupra angajaților, dar și asupra candidaților la locurile de muncă ale companiei, care s-a extins în toată țara.
Rechizitoriul procurorilor arată că au fost colectate informații despre câteva sute de persoane, inclusiv sindicaliști: cazierul lor judiciar și stilul lor de viață au fost analizate în mod amănunțit. „Acesta este un proces care ar trebui să fie exemplar”, a spus Adel Amara, fost delegat sindical de la FO într-un magazin Ikea din Franconville (Val-d’Oise), înainte de audiere.
„Suntem astăzi aici pentru a demonstra că există acest tip de manevre în companii, care controlează sindicatele și în special angajații”, a declarat Amar Lagha, secretarul general al sindicatului CGT din sectorul comerțului și serviciilor.
Dar, potrivit unor avocați ai apărării, ancheta are multe carențe. Olivier Baratelli, avocat al fostului director de resurse umane, Claire Hery, a declarat că va cere anularea procesului, vorbind despre un „basm fabricat de sindicate”. Procesul va dura până pe 2 aprilie.
Traducerea Rador: Oana Avram. Foto: Ikea Franța
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii