IKEA vrea să impulsioneze vânzările prin reducerea preţurilor la unele produse, pe mai multe piețe
Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilier din lume, a decis să investească în reduceri de preţuri la unele produse pe o serie de pieţe, inclusiv Belgia, Canada şi India, în încercarea de a inversa majorările pe care le-a introdus în 2022, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
IKEA a precizat că a reuşit să îşi reducă costurile şi în paralel constată o descreştere a preţurilor la materiile prime, ceea ce îi permite să scadă preţurile la unele produse, generând astfel creşterea volumelor de vânzări.
„Fiecare ţară analizează unde există oportunităţi pentru noi să vindem mai multe articole prin scăderea preţurilor”, a declarat Tolga Oncu, manager de retail la Ingka Group, cel mai mare proprietar de magazine IKEA. „Atunci când cobori preţurile trebuie să vezi şi o creştere a volumului”, a adăugat Oncu.
Obiectivul este readucerea preţurilor la nivelurile pre-pandemie „ajustate în funcţie de evoluţia inflaţiei”, până la finele anului următor, a precizat Ingka Group.
Grupul suedez va investi 55 de milioane de euro pentru a reduce preţurile la peste 1.500 de produse în Canada, în timp ce în Belgia reduce preţurile la 2.600 de produse, de la 1 februarie. De asemenea, intenţionează să reducă preţurile la sute de produse în India.
De exemplu, pe piaţa din SUA o bibliotecă BILLY costa 69 de dolari în 2016. Preţul a scăzut până la 59 de dolari în 2019 pentru ca în 2022 să urce la 89 de dolari iar acum a revenit la 69 de dolari.
Retailerul suedez a anunţat deja reduceri de preţuri în Germania, cea mai mare piaţă a sa după vânzări, precum şi în Suedia şi Marea Britanie.
Ingka Group a investit peste un miliard de euro în reduceri de preţuri pe toate pieţele sale în perioada septembrie-noiembrie 2023.
Oncu a mai spus că este puţin probabil ca perturbările din Marea Roşie, care au dus la majorarea preţurilor pentru transportul maritim de marfă, să aibă un impact asupra planurilor IKEA de a reduce preţurile. „Până acum, când vine vorba de perturbările din Marea Roşie, cu faptele pe care le avem astăzi, nu există un impact asupra direcţiei politicii de preţuri pe care o avem la IKEA”, a subliniat Tolga Oncu.
Ingka Group este entitatea care deţine 90% din magazinele de mobilă IKEA din întreaga lume. Marca IKEA este deţinută de o companie separată, Inter IKEA, care fabrică toate produsele IKEA.
În România, în anul fiscal 2023 (1 septembrie 2022 – 31 august 2023), Ikea a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14,1%, în comparaţie cu anul precedent, ajungând la o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de lei şi la peste 22 de milioane de produse vândute în toate unităţile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu