G4Media.ro

Ilie Bolojan, CJ Bihor: 30% din drumul expres Oradea-Arad va fi executat…

Sursa Foto: Facebook/ Ilie Bolojan

Ilie Bolojan, CJ Bihor: 30% din drumul expres Oradea-Arad va fi executat până la finalul anului 2023/ Lucrarea va fi finanţată din fonduri europene, drumul va avea o lungime de peste 100 de kilometri, cu circa 12 coborâri

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan a declarat joi că, în prezent, se pregăteşte caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate pentru drumul expres Oradea-Arad, un drum cu un trafic de autostradă în zona de vest a României, din care 30% va fi executat până la finalul anului 2023.

„În momentul de faţă am semnat contractul, cele patru autorităţi locale şi Compania Naţională, iar proiectul a fost inclus, prin ordinul ministrului Transporturilor, între cele care vor fi finanţate în actuala perioadă de finanţare. Acum pregătim caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate, în aşa fel încât să avem un proiectant cât mai repede posibil şi să revizuim acest studiu de fezabilitate. De peste zece ani s-au schimbat standardele în construcţii, unele trasee au fost modificate, aşa cum e de exemplu la intrarea în municipiul Oradea, dar şi la intrarea în Arad”, a declarat, în conferinţă de presă, Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, se preconizează ca până la finalul anului viitor să fie elaborat un studiu de fezabilitate actualizat şi, după ce se depune aplicaţia de finanţare şi după certificarea studiilor de către CNAIR, să se poată demara procedura de licitaţie pentru selectarea unui constructor, „astfel încât la finalul anului 2023 un procent de 30% din această lucrare să fie deja executat”.

„Lucrarea va fi finanţată din fonduri europene, drumul va avea o lungime de peste 100 de kilometri, cu circa 12 coborâri între Arad şi Oradea, facilitând circulaţia între cele două mari oraşe, legând practic două autostrăzi şi fiind parte a coridorului est-european între zona de nord şi zona de sud,” a mai precizat Bolojan.

Consiliul Judeţean Bihor a fost împuternicit ca Autoritate Contractantă Desemnată în numele şi pentru asocierea constituită prin acordul de asociere între CJ Bihor, CJ Arad, Primăria Oradea şi Primăria Arad, pentru lansarea anunţului de participare în SICAP în vederea actualizării Studiului de Fezabilitate.

Valoarea drumului expres Oradea-Arad va fi de aproximativ un miliard de euro, fiind realizat în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Contribuţia financiară totală estimată pentru achiziţionarea actualizării Studiului de Fezabilitate este de 4 milioane de euro. CJ Bihor a aprobat în şedinţa din 29 octombrie 2020 bugetul local al cotei ce îi revine, respectiv un milion de euro (TVA inclus).

Conform proiectului, drumul expres Oradea-Arad, cu o lungime de circa 135 km, va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 km şi profil de drum expres cu două benzi de circulaţie pe sens pe 76,4 kilometri, asigurându-se astfel conectivitatea cu infrastructura TEN-T existentă, respectiv sectorul Oradea-Borş şi Nădlac – Arad-Timişoara. Proiectul include şi realizarea a 5 drumuri de legătură cu profiluri diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Care este legatura dintre acest drum si drumul nou proictat de NATO Constanta Gdansk?
    Si acest proiect Constanta – Gdansk avea portiunea Arad – Oradea!
    Rog autorul articolului sa clarifice, daca poate, acest lucru.

  2. Omul asta ar trebui sa ajunga prim-ministru dupa alegeri…vom avea nevoie de multe proiecte şi investitii sa ne ridicam economia si sa o adaptam la noile provocari.

  3. Asta-i diferența dintre Bolojan și Clotilde sau dintre Bolojan și Nicușor! Ăștia de la București doar se lamentează!

    • Foarte desteapta comparatia! Compari pe unul aflat in functie de peste 8 ani cu unul sau una care e de o saptamana ?!

  4. Studiu de fezabilitate…..,cand aud chestia asta ,mai ales in legatura cu lucrare de genul asta ,ma apuca rasul…!!! Acest ”drum” cu tot cu traseu,era prevazut in proiectul de autostrazi de pe tritoriul Romaniei de acum 40 de ani,inclusiv legatura dintre autostrada Arad -Sibiu si autostrada Bucuresti-Pitesti….,autostrada sudului,autostrada Moldovei etc,etc…! Ei….,dar si aici ,”niste baieti destepti” ,fosti directori de institute de proiectari au dosit aceste proiecte cu tot cu studiile de ” fezabilitate”,si-au deschis firme si acum scot de la naftalina documentele pe care doar le reactualizeaza….,ca acum hai sa fim seriosi ,straturile alea geologice stau nemiscate de zeci de mii de ani si asa vor mai sta inca pe atat …,ba mai aud ,” vai au trecut sase sau noua luni, a expirat studiul de fezabilitate ,trebuie refacut”,alti bani alta distractie ca studiul va fi doar copiat si reactualizat !!!!

  5. Ce se-ntampla? m-am imbatat cu apa rece si un mic Bourbon, ieri, de fericire si entuziasm. pentru un drum expres fara mari dificultati, 24 de luni e mai mult decat suficient nene Bolojane!afirmati ca la sfarsitul anilor doua mii douzeci si trei vom avea, eventual, doar ..30% din lucrari. bagati resurse omule, si viteza in fundul contrctorilor !!! va baga frane „destoinicii mesteri” ai hartiilor de la cnair? nu stiu cum pot altii, vezi centurile marilor orase occidentale, la Bruxelles de exemplu. suta de km de autostrada s-a realizat rapid si foarte bine. 16 luni…daca nu ma insel. 12 viaducte, nu e un pic prea mult nene Iancule??

  6. De ce se-ntampla asa? 4 milioane de euro si un an pentru aducerea la zi a studiului?? in occident sumele pentru o distanta asa mica sunt pana intr-un milion pentru tot studiul de la zeroooo! ce asa greu? un start-up vioi, cu tehnologi noi la zi, gis auto si cad, cu cativa specialisti si oameni de teren motivati NNu ar avea nevoie de mai mult de 6 luni de zile. terenul nu e in munti, nu e in desert sa te scufunzi in nisip. doar partea juridica e ca de obicei comlicata. ea trebuie reglata corect si rapid prin expropieri fara smecherii, in transparenta. hai! Inca 3 luni de la mine pentru variantele de securitate B si C, dar 14 luni incepand de azi pentru doar un update, este enorm nene Bolojane si nene Iancule!