G4Media.ro

Ilie Bolojan, despre performanțele din administrație: Pe noi ne-a ajutat şi geografia,…

sursa foto: PNL

Ilie Bolojan, despre performanțele din administrație: Pe noi ne-a ajutat şi geografia, pe cei din partea de vest a României. Deficitul de infrastructură al ţării noastre a făcut ca investiţiile străine să se concentreze în principal pe o adâncime de câteva sute de kilometri, Cluj, Oradea, Arad, Timişoara, până la Alba Iulia, Sibiu

În cadrul Conferinţei „Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030”, organizată de JumpToSmart.ro şi SMARTiCITY, fostul primar din Oradea, actualmente președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a relatat că rețeta în administraţie a însemnat deopotrivă geografia, patrimoniul, controlul bugetelor, investiţiile și, desigur, oamenii şi strategiile.

Ilie Bolojan, care a deţinut trei mandate de primar al municipiului Oradea, a răspuns la întrebarea „Ce înseamnă Reţeta Bolojan în administraţie?” adresată de Camelia Spătaru, preşedinta Asociaţiei SMARTiCITY / cofondator JumpToSmart.ro, într-o scurtă discuţie pe tema „De ce este Oradea considerat unul dintre oraşele cu cea mai eficientă administraţie publică din România?”.

„Pe noi ne-a ajutat şi geografia, pe cei din partea de vest a României. Pe de o parte, pentru că deficitul de infrastructură al ţării noastre a făcut ca investiţiile străine să se concentreze în principal pe o adâncime de câteva sute de kilometri, ceea ce pe cei din zona de vest, Cluj, Oradea, Arad, Timişoara, până la Alba Iulia, Sibiu, ne-a ajutat. Şi primarii din estul României ar vrea să facă parcuri industriale, dar acestea presupun capacitatea de a ajunge la ele. De asemenea, patrimoniul pe care l-am moştenit. Şi alte oraşe ar dori să-şi reabiliteze centrele istorice, dar dacă ele au fost demolate şi s-au construit blocurile comuniste nu au ce reabilita. Oradea a fost ajutată şi de geografie, şi de patrimoniu şi de alte contexte. Nu există nişte secrete deosebite”, a declarat Bolojan, conform Agerpres.

Edilul a precizat însă că ceea ce a făcut ca administraţia orădeană să se diferenţieze faţă de alte zone a fost controlul bugetelor.

„Oradea este administraţia-capitală de judeţ cu cele mai mici cheltuieli de personal pe cap de locuitor din România. Oradea nu depăşeşte nici astăzi cheltuielile de personal de 13-14% din totalul veniturilor proprii, ceea ce înseamnă bugete de dezvoltare an de an de milioane de euro care se văd în investiţii. Este o chestiune importantă”, a spus el.

A urmat accesarea de fonduri europene, a adăugat Bolojan. Faptul că o echipă de profesionişti a lucrat în permanenţă pentru accesarea de fonduri a făcut, cumulat, să existe bugete de investiţii din fonduri europene, în ultimele două perioade de finanţare, de peste 500 de milioane de euro, ceea ce a dus la schimbarea la faţă a oraşului, a menţionat şeful CJ.

La întrebarea Cameliei Spătaru cum au fost găsiţi specialiştii în accesarea de fonduri, Bolojan a răspuns că aceştia au fost, majoritar, angajaţi din primărie.

„Accesarea de fonduri nu presupune doar o echipă de specialişti, care este o condiţie necesară, dar nu suficientă. Specialiştii au fost din primărie, funcţionari publici, deci şi sistemul public poate livra performanţă. Dar pentru a accesa fonduri europene e nevoie de stabilitate în guvernare, ai nevoie de o majoritate stabilă în Consiliul Local sau Judeţean, indiferent unde eşti. Dacă nu ai două treimi, se blochează proiectul în tot felul de chichiţe juridice. Şi presupune şi curajul de a-ţi asuma anumite riscuri, anumite decizii nepopulare, pentru că trebuie să faci lucruri care într-o primă fază nu dau bine, dar trebuie să treci şi peste asta”, a susţinut Bolojan.

În ce priveşte reabilitarea faţadelor de la clădirile de patrimoniu din centrul istoric, Ilie Bolojan a explicat că a fost oferit un pachet de proceduri, cu facilităţi, dar au fost şi sancţiuni.

„Eu sunt adeptul unui sistem care îi recompensează pe cei care sunt buni cetăţeni şi îi descurajează pe cei care prin acţiunile lor nu contribuie la bunăstarea comunităţii. Asta presupune, în domeniul faţadelor, un sistem mixt, în care am şi supraimpozitat aceste proprietăţi cu 500%, dând şi amenzi în cascadă atunci când bucăţi de faţadă cădeau şi riscau să-i afecteze pe cei în trecere, dar în acelaşi timp venind cu un sistem în compensare prin care li se acordă credite pentru întreaga valoare a reabilitării, rambursabilă în cinci ani, a ratei egale, fără dobândă, fiind scutiţi de impozitul pe proprietate cinci ani dacă îşi reabilitau faţada. Primăria, prin Fundaţia de protejare a monumentelor istorice, le realiza proiectele tehnice gratuit, iar pentru clădirile monumente istorice era şi o bonificaţie, un grant de 20% nerambursabil din valoarea reabilitării. Acest pachet a contat foarte mult. Dar pentru că timp de cinci ani legea nu ne-a permis în România să facem supraimpozitări şi am acordat numai facilităţi, nu s-a întâmplat aproape nimic; abia din momentul în care am aplicat sancţiunea de supraimpozitare am avut reacţie socială. Şi asta confirmă că oamenii sunt mult mai receptivi dacă pierd ceva, decât dacă câştigă ceva. Teoria economiei comportamentale se validează şi în administraţie. Şi oriunde se doreşte o reacţie socială, trebuie să includă şi acest capitol, nu putem fugi de el, chiar dacă nu e unul popular”, a spus Bolojan.

Conferinţa „Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030′ a reunit, joi, peste 50 de vorbitori, din diverse domenii, în cinci sesiuni. Scopul conferinţei a vizat preluarea bunelor practici şi în alte oraşe din ţară. Evenimentul face parte din seria dedicată dezvoltării sustenabile a oraşelor din România, relatează Agerpres.

Sursa Foto: PNL

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Cu alte cuvinte „noi am avut noroc ca n-am fost in Oltenia, Muntenia, Moldova, ca aia sunt praf, nimic nu stiu sa faca”.

    • de ce interpretezi tendentios?
      Omul a zis clar ca a contat geografia, patrimoniul si gospodarirea! Poti sa te gospodaresti la sute de km de căile facile de access dar din păcate nu vei atrage atat de rapid dezvoltarea din motive de eficienta logistica pt investitori! Nu înseamnă ca esti praf ci doar ca depinzi si de lucruri pe care nu le poti imbunatati singur.

      E valabil si la nivel de tari: Vezi cat de industrializate sunt tarile europei centrale fata de noi : E printre altele un efect al eficientei logistice. Sunt pur si simplu aproape de piete si situate pe rute de transport rapid.

      De aceea trebuie conectate si moldova si restul regiunilor atat pe axele est-vest cat si nord-sud.

    • Sunt de acord, intreaga tara trebuie conectata. Dar nu se va intampla, din cauza oamenilor din acele regiuni, care insista sa voteze cu hoti.

  2. Dreptate mare are omul , daca Vaslui era in vest atunci concura cu Arad si Timisoara .

    • Vasluiul fără moldoveni, mai corect.

    • da, glumetule, oltenia fara olteni, banatul fara banateni, maramuresul fara oseni si romania fara romani. si postacii fara creier.

  3. O remarca de bun simt, dar trogloditii de pe aici se dau in stamba..

  4. voi la dracnia rezistati intens, dar la iobagie va place

    • Eati mai prost decat prevede legea. horthy (cu litera mica) a fost mai canceros decat comunistii pentru oras. Oradea e clădită de evrei, dar din cauza nemtilor si ungurilor, multi au trecut oe nume unguresti, sperand sa scape de solutia finala. Dar cand esti mitic prost, macar fii asimptomatic, sa nu ne dam seama. Baga la cap, cand esti prost e ca si cum ai fo mort. Tu nu simti nimic, doar cei din jurul tau sufera!

  5. @Bad bai dobitocule osenii sunt in Tara Oasului care se afla in judetul Satu Mare. Nu mai confunda osenii cu morosenii.

  6. Vrajala de 2 bani.Prostii mușcă momeala mass-media.

  7. Bolojan vorbeste ca un bun Manager…comparati cu nimicurile spuse de fiecare data de Gabita Firea…
    Realizarile sunt in stricta corespondenta!!!