G4Media.ro

Ilie Bolojan, mesaje dure pentru primari, guvern și universități: Dacă vrei să…

Foto: Ilie Bolojan / Facebook

Ilie Bolojan, mesaje dure pentru primari, guvern și universități: Dacă vrei să ai curățenie trebuie să îi sancționeze pe cei care fac mizerie / Guvernul șterge datoriile de la primarii iresponsabili care fac arierate / CNI a ajuns un tomberon de proiecte, fac de la capele și până la săli de sport, investiții inutile

Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali cu ocazia lansării programului de guvernare al PNL. El a cerut oprirea risipei de către primării și de către guvern și le-a cerut primarilor să își asume și măsuri impopulare, precum sancționarea celor care fac mizerie.

Bolojan a spus că deficitul bugetar e nesustenabil și a spus că PNL trebuie să facă reforme în administrație dacă ajunge la putere. El a dat ca exemplu numeroasele autorități de reglementare (energie, telecom etc.), fiecare cu propriul aparat, și care ar putea fi unificate, așa cum se întâmplă în mai multe state europene.

De asemenea, Bolojan a criticat deciziile guvernelor care șterg ciclic datoriile primarilor care ”fac iresponsabil arierate”.

În ceea ce privește economia privată, el a spus că guvernul ar trebui să faciliteze posibilitatea ca angajații să lucreze în week-end nu prin alocarea de zile libere în compensație, ci prin scăderea contribuțiilor pe venit.

Reamintim că numele lui Bolojan ca posibil premier a fost avansat atât de Elena Lasconi (USR), cât și de mai mulți lideri din PNL, inclusiv la evenimentul din week-end al liberalilor.

Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan:

De obicei, în campanii, oamenii politici vorbesc despre câinii care vor umbla cu covrigi în coadă. Eu nu cred în asta şi n-am crezut niciodată în asta. Cred că şi în campanie trebuie să fii corect cu oamenii şi dacă te votează trebuie să ai un comportament responsabil după aceea.

E un final de ciclu de guvernare în care am avut stabilitate, în care a fost o creştere economică, în care s-au realizat multe programe de investiţii, dar e şi un preţ pentru asta. Suntem în situaţia în care avem deficite foarte mari, anul acesta am luat 44 de miliarde de euro împrumuturi, iar volumul de investiţii total în România nu va depăşi 24 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 30% sunt fondurile europene. Înseamnă că avem un deficit şi că ne place, că nu ne place, ne duce pe datorie. Nu e doar o problemă de dacă, ci doar o problemă de când până când va veni un decont pentru această situaţie şi cred că noi avem responsabilitatea să spunem aceste lucruri şi să le spunem oamenilor ce trebuie făcut pentru ca, într-adevăr România să fie modernă şi prosperă.

Eu cred că o bună guvernare trebuie să facă câteva lucruri. Trebuie să avem un guvern și un stat eficient. Nu mai putem merge îna ceastă formulă. Avem instituții centrale care nu își justifică activitatea. Sunt țări mari în Europa care au o singură autoritate de reglementare pentru rețele de energie, telecom, etc. Noi pentru fiecare ne-am făcut autorități separate cu sute de angajați. Avem Autoritatea Electorală Permanentă, într-un județ au 2 angajați, în altele 10 angajați. Trebuie întrebați ce au făcut 4 ani de zile – acum lucrează primăriile, INS. Avem o grămadă de situații similare.

Asta trebuie să facă PNL când va participa la viitoarea guvernare.

E important să avem reguli bune pentru o societate aranjată corect. Vrei să ai curățenie? Înseamnă că trebuie să faci curățenie, să o menții și îi sancționeze pe cei care fac mizerie. Și să creezi o infrastructură pentru asta.

Gândiți-vă la concediile medicale din România. Știți cât plătește statul pe concedii medicale? Peste un miliard de euro pe an. Înainte, nu dau nume de guvernări, erau 200-300.000 euro. Știți ce înseamnă diferența asta? Doar diferența înseamnă drumul expres Arad-Oradea, într-un singur ciclu, numai din această economie. Dar dacă am fost populiști și am scos din legislație că nu pot fi verificați angajații care sunt la mare și nu în pat, vă dați seama că acest tip de reglementare și ușurătatea cu care obțin concedii medicale în România generează un anumit tip de comportament.

Trebuie să susținem schimbări structurale în economie. N-avem altă posibilitate. Altfel, rămânem în capcana salariului minim. Avem un deficit de forță de muncă. Eu cred că noi trebuie să susținem ca mai mulți oameni să ajungă pe piața muncii, asta înseamnă ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și doar în zonele unde nu sunt locuri de muncă. Înseamnă stimularea muncii.

Vrei să lucrezi sâmbăta, ai o comandă mare? Nu te mai punem să recuperezi 48 de ore, ci îți dăm și un bonus, te scutim de CAS. Dacă muncești sâmbăta, înseamnă că antreprenorii român, fabricile noastre vor putea să își facă planurile de producție, altfel n-au cu cine lucra. Întrebați-i pe cei care lucrează în economia reală.

Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile. Nu sună bine ce spun. Cred că ar trebui să-i facem mai antreprenoriali. Dacă primesc bani, indiferent ce discipline predau, indiferent câți absolvenți lucrează în economia reală, în domeniul pe care l-au absolvit, mesajul va fi stați liniștiți, toți primiți banii. Dacă vor fi mai antreprenoriali, înseamnă că vor face poate cercetare aplicată, se vor duce către companii și în felul acesta vom avea tehnologie și dezvoltare. Asta cred că trebuie să facem pentru schimbări structurale în economie.

Dar cred că și în administrația locală, prin acest parteneriat, trebuie susținută performanța și rezultatele. Prorogăm de ani de zile repartizarea de fonduri către bugetele locale direct proporțional cu gradul de încasare a impozitelor. Nu mai merge asta pentru că, de fapt, îi favorizăm pe primarii care nu-și fac treaba. Și banii puțini pe care îi dăm, îi dăm la cei care nu-si fac treaba. Ciclic, de ani de zile, achităm datoriile, ștergem tot, la aceiași primari care în mod iresponsabil adună arierate. Care e mesajul? Faceți orice, nu vin se întâmplă nimic, în timp ce ceilalți primari performanți se simt perdanți.

Cred că e nevoie să facem ordine în programele de investiții către autoritățile locale. Compania Națională Investiții a ajuns un tomberon de proiecte. Fac de la capele și până la săli de sport, nu mai știu ce fac acolo. Sunt mii de proiecte care, dacă nu sunt ordonate după priorități, în care, dacă nu se repartizează lucrurile corect, vom face investiții a căror utilitate va fi nulă. Avem și acum blocuri ANL construite în comunități unde nu există apă și canalizare, unde nu stă nimeni în ele și unde nu s-a mai construit de ani de zile o casă.

Trebuie să vorbim de partea de reorganizare pentru că nu putem să nu vedem realitățile demografice pe care le avem.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Singurul politician care merita votat la ora actuala.

    • Cand ai stat cu capul la cutie 10 ani fara sa scoti un cuvant despre menajeria din PNL ca sa nu-ti periclitezi pozitia pe plan local, nu , nu esti mai bun decat restul politicienilor.

    • Mas, printre primele masuri luate la CJ Bihor ca presedinte a fost sa dea afara jumatate(!) din tovarasii de acolo. La fel va face si in PNL. Cand va putea cu adevarat sa ia masuri, le va lua.

  2. Vorbeste, exista , ”marele ”Bolojan ! Credeam ca e o fantasma … Si iata ce spune un fruntas pnl : ce trebuie facut pentru o buna guvernare ! Cui spune asta ? Noua , cetatenilor -in caz ca ajungem la guvernare ? Un bun gospodar, un fruntas pnl care -e adevarat ca nu se afla in conducerea oficiala a partidului de 45 de membrii- dar care nu a exprimat public nici o idee, nici o initiativa, nici o critica -practic a facut pe mortul -ca toti ceilalti- in ultimii 5 ani de guvernare pnl, semn pentru cetatean ca totul a mers ”uns”si ca acum face recomandari (?!) celor ce vor urma… Zic doar Aferim !

  3. Un marțian între români.

    • Absolut de acord!

  4. O picătură intru-un ocean. Nu înțeleg cum de Bolojan e in PNL. Ce să facă un om între atâtea nulități?

  5. Bre Bolojan da nu e PNL acum la guvernare ? Cum ai acceptat coalitia cu PSD.

    • Si mai mult, dar a scos vreun cuvant despre mizeriile de proiecte de la CNI in ani de zile in care aia faceau stadioane peste stadioane care au devenit niste muzee in aer liber ? Adica nu a avut nimic de spus cand au spart poate 1 mld euro pe stadioane fara niciun fel de utilitate publica, bani cu care se puteau face mii de bazine pentru copii in sate si orase. Eheee, acum cand PNL se apropie de 10% , sigur ca s-a trezit sa critice.

    • A tot înghițit în sec, dar se pare că nu mai poate, ceea ce e bine!
      N-are cum sa ajungă premier într-o țara care ține un spital nou construit 1 an închis după ce l-a inaugurat pentru că transformatorul nu e bun!
      În Ro risipa este politică de stat!

  6. Probabil că nu există nici o instituție publică, indiferent de ce nivel, local, județean sau national, în care să nu se facă lucrări aiurea doar că așa vor politicienii care le conduc. Fiindcă trăim o perioadă în care suntem impresionați de inundațiile produse pe la noi și pe la alții, știți că în țara noastră se fac regularizării de râuri din amonte spre aval, doar fiindcă unii dintre ăia care conduc în localitățile sau judetul din amonte sunt mai tari ca ăia din aval

  7. Cum adica daca ajunge la putere???
    Ba, sunteti la putere!!!!

  8. Sectorul 4 București. Primar Băluță, numărul 2 din PSD. Susținut în alegeri și de PNL-ul lui Bolojan. „Investiție” nouă: parcare 290 locuri, preț 39 milioane euro. Un loc de parcare = 129.000 euro. Cât un apartament de 3 camere într-o zonă decentă. Votați PSD-PNL în continuare, dragi români.