G4Media.ro

Ilie Bolojan: Nu l-am sunat pe Mircea Geoană să se retragă din…

Sursa foto: captură video

Ilie Bolojan: Nu l-am sunat pe Mircea Geoană să se retragă din cursă în favoarea lui Nicolae Ciucă

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a declarat marți pentru G4Media că nu l-a sunat pe Mircea Geoană pentru a-i cere să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicolae Ciucă. G4Media i-a adresat întrebarea după ce în presă a apărut această informație pe surse.

”Nu l-am sunat pe domnul Geoană să se retragă din cursă în favoarea lui Nicolae Ciucă. Duminică, înainte de a face apelul public către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie să nu fragmenteze voturile, i-am sunat din politețe pe domnul Geoană și pe doamna Lasconi pentru a-i informa că voi face acest apel. Dar nu a fost un apel la retragerea lor, ci la dialog între ei”, a declarat Ilie Bolojan pentru G4Media.

Reamintim că duminică, la Cluj, la întâlnirea regională a PNL, Ilie Bolojan a lansat un apel candidaților de dreapta la președinția României, inclusiv lui Nicolae Ciucă, liderul formațiunii sale. Bolojan a cerut ca voturile să nu fie fragmentate.

„Ca român, fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul, preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Vă rog să vă gândiţi că cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli şi 2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci, România merită acest lucru”, a afirmat Ilie Bolojan duminică.

Ilie Bolojan a fost nominalizat pentru funcția de premier atât de reprezentanți ai PNL, cât și de cei ai USR și chiar și de candidatul independent Mircea Geoană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. pai retrageti-l pe Ciuca al vostru daca vreti sa nu mai fie fragmentate

    • Asta nu intra in competentele lui Bolojan. Ciuca este la Iohannis sau serviciu, ei l-au pus, ei trebuie sa îl retragă.

  2. Niste disperați ..!!