
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu / Administrația prezidențială: „Stabilitatea economică a României necesită politici responsabile şi reforme structurale, conform angajamentelor din PNRR”
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a primit, luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de guvernatorul Mugur Isărescu şi viceguvernatorul Cosmin Marinescu, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea a avut loc în contextul în care „tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe, ceea ce necesită prudenţă şi responsabilitate în planul politicilor economice”.
„Preşedintele interimar Ilie Bolojan a subliniat importanţa Băncii Centrale în asigurarea stabilităţii economice a ţării şi în creşterea încrederii pieţelor financiare şi investitorilor în economia României”, informează sursa citată.
Administraţia Prezidenţială arată că discuţiile au pus accent pe necesitatea unei colaborări strânse între autorităţile publice cu atribuţii în sfera economică şi financiară.
„Stabilitatea economică a României necesită politici responsabile şi reforme structurale, conform angajamentelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care să asigure sustenabilitatea finanţelor publice şi a sistemului financiar pe termen lung”, adaugă sursa citată.
Guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat angajamentul BNR de a contribui la asigurarea stabilităţii macroeconomice, prin gestionarea adecvată a riscurilor existente, în limita atribuţiilor instituţionale ale băncii centrale, se menţionează în comunicat.
„Asigurarea stabilităţii financiare şi economice rămâne, în contextul actual, obiectivul principal al Băncii Naţionale a României, pentru realizarea căruia sunt însă necesare decizii coerente şi responsabile, care să conducă la valorificarea deplină a fondurilor europene de care România beneficiază şi să sporească, implicit, atractivitatea investiţională la nivelul mediului privat”, conform Administraţiei Prezidenţiale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.