G4Media.ro

Ilie Bolojan şi-a dat demisia de la şefia CJ Bihor / În…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ilie Bolojan şi-a dat demisia de la şefia CJ Bihor / În 3 ianuarie, şedinţă pentru un preşedinte interimar până la organizarea de noi alegeri

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a dat demisia din această funcţie, cu începere de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a câştigării unui mandat de senator, astfel încât în prima zi lucrătoare din noul an, pe 3 ianuarie, va avea loc o şedinţă de CJ de îndată pentru numirea unui preşedinte interimar.

Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan a declarat, luni, pentru Agerpres, că Ilie Bolojan, care câştigase al doilea mandat în fruntea CJ Bihor, şi-a depus pe 24 decembrie 2024 demisia din funcţie, cu precizarea că aceasta va intra în vigoare de la începutul anului 2025.

„Noi am convocat pe 3 ianuarie o şedinţă extraordinară de CJ ca să desemneze Consiliul Judeţean unul dintre cei doi vicepreşedinţi ca preşedinte interimar, până vor fi organizate alegeri parţiale pentru funcţia de preşedinte”, a precizat Mălan, transmite Agerpres.

Aşa cum însuşi Bolojan afirmase într-o conferinţă de presă la sediul PNL Bihor, funcţia de preşedinte al CJ va rămâne „pe mâini bune”, urmând să fie preluată de către actualul vicepreşedinte Mircea Mălan. Locul lui, devenit vacant, va fi ocupat, tot în urma votului, de către unul dintre consilieri, însă există mai multe variante posibile, după cum a afirmat Mălan.

„Există varianta să numim pe cineva, ceea ce nu se va întâmpla acum, în 3 ianuarie; există varianta să numim pe cineva de la alt partid – dacă avem negocieri cu cineva – sau pe cineva de la PNL. Sau există şi posibilitatea să nu numim pe nimeni, pentru că nu este obligatoriu să numim pe cineva ca vicepreşedinte. Vom face o analiză şi vom vedea care dintre variantele acestea e cea mai bună pentru Consiliul Judeţean”, a declarat, pentru Agerpres, Mircea Mălan.

În structura Consiliului Judeţean Bihor, locul consilierului Aurel Mohan (preşedintele PSD Bihor), validat ca senator, va fi ocupat de următoarea persoană de pe lista depusă de PSD la alegerile locale din 9 iunie, Dorel Dume.

Alegerea preşedintelui CJ Bihor ar urma să aibă loc la o dată stabilită de Guvern, probabil la primul sau al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, din primăvara anului 2025. De asemenea, se vor stabili şi alegerile locale anticipate pentru funcţia de primar în comunele Căbeşti şi Rieni, ai căror primari realeşi în luna iunie, Corina Ene (PSD) şi Gheorghe Bota (PNL), au câştigat câte un mandat de deputat, respectiv senator.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Dle Bolojan, m-ai dezamăgit. Sunt pensionar și înțeleg să-mi înghețe pensia ca să scăpăm de deficitul ăsta imens, dar aș fi vrut să înceapă cu mulți alții înaintea mea, cu pensii mai multe, mai mari și cumulate cu salarii imense fără nici un folos pentru economie. Fostul președinte geolog Constantinescu cu pensie din învățămând, de la președinție și cu salar imens de la sinecura de Institut al Levantului care n-are nici o haznă. Androneasca, la fel. Cei de la ASAF, de la companii de stat falimentare, politrucii dintr-o mulțime de CA fără să aibă nici o pregătire în domeniile de unde încasează indemnizații imense, pensiile speciale nesimțite până dincolo de cer, primăriile susținute cu bani de la buget de ani de zile, cu toată șleahta lor de pierde vară și câte și mai câte. Dacă cureaua ar fi fost strânsă de cei de sus, am fi înțeles și noi pensionarii că nu mai sunt bani. Dar când totdeauna, toate economiile încep cu noi, pensionarii, mulți, ce-i drept, dar în vârstă și care merităm o viață mai bună măcar acum spre sfârșitul vieții, fără ca cei de sus să miște un deget, suntem dezamăgiți și furioși. N-o să vă binecuvântăm niciodată, dimpotrivă…

  2. Bolojan a spus ca isi va da demisia din fruntea PNL daca nu se vor face reforme. Oare asa trebuiesc incepute reformele? Spunea ca Iohanis e istorie pt PNL, dar cu totii am vazut ca tot el e la butoane.

  3. La prima apariție în calitate de lider PNL d-l Bolojan a reamintit de referendumul validat privind 300 de parlamentari. Odată ajuns în fruntea senatului a abandonat ideea (că doar nu era prost să rămână fără obiectul muncii), deci nu se deosebește cu nimic de gașca de politicieni huliți de cetățeni. Unica soluție……

  4. o mare dezamagire, PNL a pacalit din nou