Iluzia multi-taskingului sau despre cum ne-am autosabotat

Multi-tasking-ul presupune realizarea mai multor sarcini simultan și a fost una dintre cele mai glorificate abilități mentale încă de la începutul anilor 2000. Conceptul, care se referea inițial la modul de operare al unui computer, a fost adoptat cu entuziasm de programele de dezvoltare personală, coaching, leadership, etc. Promisiunea era a unei productivități crescute, care aproape ar fi anulat limitele realității fizice. Iar noi ne-am imaginat că ne vom mișca între sarcini și procese cognitive cu grația și fluiditatea unor balerini experimentați. Eram, mai degrabă, executanții superficiali ai unor mișcări mentale sacadate.

În ultimii ani, cercetările privind funcționarea cerebrală au demonstrat că nu realizăm mai multe sarcini simultan, ci trecem foarte rapid de la una la cealaltă (task-switching), ceea ce are drept efect scăderea performanței, a capacității de concentrare a atenției și memoriei de lucru și, mai ales, creșterea frecvenței erorilor și a nivelului de stres.

Se întâmplă așa pentru că procesele mentale (funcțiile executive ale creierului) parcurg două etape complementare extrem de rapide și care nu trec pragul conștiinței: una de schimbare a obiectivului (“voi face x în loc de y”) și alta de activare a regulilor (“opresc regulile pentru x și activez regulile pentru y”). Costul ascuns al trecerii de la o sarcină la alta e firesc, dar apar probleme mari atunci când la mijloc sunt implicate productivitatea și siguranța. Sigur, poți face ordine pe birou în timp ce asculți podcastul preferat. Dar ai vrea să fii pe autostradă într-un vehicul al cărui șofer își comandă ceva de pe o platformă de e-commerce în timp ce conduce?

Sunt cel puțin două paliere ironice implicate aici: 1. Vrem să facem mai multe și, de fapt, reușim tot mai puține (sau cu o calitate tot mai scăzută). 2. În timp ce ideea de multi-tasking a fost promovată, tot mai mulți copii și adulți au fost diagnosticați cu deficit de atenție.

Soluția propusă de specialiști ține de ceva vechi de când lumea: când vorbim de sarcini complexe, cel mai bine e să ne concentrăm pe finalizarea sarcinii curente, iar abia apoi să trecem la următoarea. Ideea e veche, dar în contextul actual al vieții noastre asta înseamnă și o schimbare de mindset: limitele pe care le stabilim în interacțiunea cu mediul, modul în care ne raportăm la device-uri, oprirea notificărilor etc.

Este simbolic și un mod de a ne opune unui curent cultural care echivalează valoarea individului cu productivitatea exuberantă (dar împăratul este gol!). Astfel, ne putem recupera capacitatea de a ne concentra atenția și în cele din urmă, de a ști cine suntem în lume.

Text de: Cami Dumitru, Psiholog Clinician, Psihoterapeut și Trainer în cadrul Clinicii The Mind.