G4Media.ro

Imagini antologice cu polițiști în acțiune. Un cetățean moldovean care a protestat…

Imagini antologice cu polițiști în acțiune. Un cetățean moldovean care a protestat cu un penis de lemn de doi metri a câștigat la CEDO procesul după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat, marți, câștig de cauză unui cetățean moldovean, care a fost condamnat la doi ani cu suspendare după ce a protestat cu un penis de lemn înalt de doi metri împotriva unui politician și a unor procurori în urmă cu șase ani. CEDO a stabilit că statul moldovean i-a încălcat un drept fundamental, libertatea de exprimare (articolul 10 din Convenție), prin aplicarea unei măsuri disproporționate.

Potrivit deciziei CEDO, Anatol Mătăsaru este un cetățean moldovean născut în 1970. El a demonstrat în 2013 expunând un penis de lemn de doi metri și o fotografie cu o vulvă alăturate imaginilor unui politician și unor procurori șefi. După o oră, poliția i-a luat sculpturile și l-a dus pe Mătăsaru la secția de poliție. În 2015, el a fost găsit vinovat de huliganism și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Vezi mai jos imagini antologice cu polițiști moldoveni încercând să introducă penisul de doi metri în duba cu o ușă defectă (de la minutul 4.40)

https://www.youtube.com/watch?time_continue=600&v=mJKsf9YjR1k

CEDO reține în decizie că instanțele moldovenești au decis că sculpturile sunt obscene și că alăturarea imaginii oficialilor publici de organele genitale a depășit nivelul acceptabil de critică. Instanțele au luat în calcul amenzile precedente primite de Mătăsaru pentru acțiuni similare.

El a făcut apel, argumentând că sculpturile sunt o formă de expresie artistică și că sancțiunea a fost excesivă. Toate apelurile au fost respinse, inclusiv de Curtea Supremă de Justiție în 2016.

Bazându-se pe articolul 10 din Convenția pentru Drepturile Omului (libertatea de exprimare), Mătăsaru a susținut că sentința instanței care l-a găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni în loc de o sancțiune administrativă a avut scopul de a-l descuraja de la viitoare proteste.

Plângerea la CEDO a fost făcută în noiembrie 2016.

CEDO arată în decizie că ”aplicarea unei condamnări penale a fost în mod evident disproporționată față de intenția de proteja reputația celor vizați de protest. Nu a existat nici o justificare pentru condamnarea la închisoare, chiar dacă cu suspendare, o asemenea sentință a avut repercusiuni grave nu doar pentru Mătăsaru, ci poate avea un efect descurajator asupra altor cetățeni care vor să se exprime liber.

Instanța din Moldova a depășit nivelul de restricționare a libertății de expresie a domnului Mătăsaru, încălcând astfel articolul 10 din Convenție.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Moldova, obligând statul să-i plătească reclamantului 2000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Justitia din moldova e inexistenta. Acolo ne indreptam si noi cu pasi repezi.

  2. Dacă nu s-ar fi frecat de atîta lume probabil că penisul s-ar fi fleșcăit și ar fi fost vîrît mai repede în dubă.

  3. Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Iata un om cu capul pe umeri!

    Desi Moldova si Romania vor ramane, cel mai probabil, in Evul Mediu, iar copiii vor abandona aceasta vagauna dominata de bolsevici si slugile lor.

  4. Este multi milițieni langa un penis de lemn!
    He,he,

  5. Imagini de un comic irezistibil, genul Stan si Bran.
    Partea cea mai hazoasa e cand militienii isi dau seama ca partea care va ramane in afara masinii nu trebuie sa fie capul.

  6. De remarcat ca militienii cu beleaua rusinoasa pe cap raman totusi calmi si ii ignora complet pe cei cativa cetateni care ii filmeaza si ii admonesteaza.
    Daca scena s-ar fi petrecut la Bucuresti, ar fi fost prezenti cel putin 20 de militieni si 100 de jandarmi care ar fi blocat circulatia si i-ar filegitimat si amendat pe toti cei care si-ar fi permis sa-i filmeze si sa-i batjocoreasca in timp ce strangeau la piept „obiectul cu pricina” 🙂

  7. Păcat ca a primit “cu suspendare”. Specimenele astea trebuie puse la munca, astfel nu ar avea timp pt prostii

    • Asa cum muncesti tu pe ruble? Bolsevic psdist infect ce esti.
      Este dreptul la libera exprimare al omului, iar tu consideri ca e gresit ca nu a facut puscarie.
      Sincer.. tu pari ca ai mult timp liber.. iar sef’tu mamaligaru porcar are un canal de sapat.. nu vrei sa te apuci mai devreme?

      #muiepsd #muiealde #muieudmr

  8. Felicitări, Anatol! Ca majoritatea romanilor esti deștept si cu simtul umorului.
    Cat despre milițieni , cine a dat ordinul e garcea.

  9. E prea puțin ce a facut ..! La mai mare frate moldovean! .

  10. Felicitari artistului !!! Am ras cu lacrimi. Excelent demers pt a decredibiliza clasa politica si fortele de ordine. Imaginile f clare, scenele bine alese, nu ne-a scapat din vedere nici momentul in care „seful” scuipa flegma pe trotuar (chiar la inceputul filmarii). Sa nu mai vorbesc de scenele comice cu urcarea in camioneta a „operei de arta” si mai ales cu deznodamantul la CEDO, unde comedia s-a sfarsit.

    Bravo frate moldovean !!!!!!